O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a descoperit pe o planetă aflată la o distanță de 110 ani lumină de Pământ apă şi o atmosferă ce ar putea susţine viaţa.
O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a descoperit pe o planetă aflată la o distanță de 110 ani lumină de Pământ apă şi o atmosferă ce ar putea susţine viaţa.
„Şi totuşi nu se învârte“ e varianta răsturnată a vorbelor lui Galileo Galilei care se aude tot mai mult în ultimii ani. Teoria Pământului Plat neagă forma rotundă a Terrei.
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, colecționar de artă contemporană, va fi primul turist trimis într-o excursie în jurul Lunii de către compania americană SpaceX. Acesta va fi însoțit de mai mulți artiști, potrivit AFP.
Senatorul PSD Șerban Nicolae a încercat, miercuri, în plenul Senatului, să-și justifice susținerea pentru inițiativa Coaliției pentru Familie, făcând referire la creaționism, teorie pe care a explicat-o cu cuvintele lui.
Prima infracţiune a fost să fure proprietăţile a milioane de sud africani de culoare. Dar, la mai mult de 20 de ani după desfiinţarea regulii minorităţii albe, doar o mică parte şi-au reprimit pământul, iar tensiunile explodează.