Război total pe anticipate: PNL amenință că-l reclamă pe Nicușor Dan, la CCR, dacă pică Guvernul
În cazul în care Cabinetul Mureșan nu trece de votul Parlamentului, PNL ia în calcul sesizarea Curții Constituționale. Liberalii sunt pregătiți să îl reclame pe Nicușor Dan dacă acesta refuză să declanșeze imediat procedurile legale pentru organizarea alegerilor anticipate.
Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a declarat luni, că PNL ia în calcul să sesizeze Curtea Constituțională, dacă Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan este respins de Parlament, iar ca urmare președintele Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate.
„PNL ia în considerare sesizarea CCR pentru un conflict de natură constituțională, pentru că, în interpretarea constituționaliștilor PNL, au fost îndeplinite cele două condiții esențiale pentru declanșarea alegerilor anticipate: au trecut 60 de zile de la prima nominalizare și dacă guvernul Mureșan nu e investit, președintele nu poate, ci trebuie să convoace alegerile anticipate, pentru că sunt îndeplinite toate condițiile.
Război total pe anticipate: PNL amenință că-l reclamă pe Nicușor Dan, la CCR, dacă pică Guvernul
Această formulă din Constituție devine imperativă, din moment ce condițiile au fost îndeplinite de jure și de facto. În condițiile actuale e în mod evident faptul că nu se poate instala un guvern.
Asta nu înseamnă că președintele, oricare ar fi el, va putea încerca de zeci de ori să instaleze un guvern, ani la rând România rămânând cu un guvern demis și interimar. Am zis că PNL nu susține suspendarea președintelui”, a declarat Alexandru Muraru.
Citeşte şi: Mircea Abrudean este propus de PNL pentru funcția de ministru de Interne și vicepremier în Guvernul Mureșan
Conform articolului 103 din Constituţie, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 233 de voturi, conform Digi24.ro.
Citeşte şi: PNL îl acuză pe Grindeanu că inventează condiții pentru Guvern: „În trecut nu le voia”
Articolul 89 din Constituţie prevede că, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Odată cu dizolvarea Parlamentului, începe procedura organizării alegerilor parlamentare anticipate.