Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute, prin emisiuni de titluri de stat în valută, până la 4 miliarde dolari americani de pe pieţele externe, conform unui proiect de Ordin publicat în Monitorul Oficial.
Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute, prin emisiuni de titluri de stat în valută, până la 4 miliarde dolari americani de pe pieţele externe, conform unui proiect de Ordin publicat în Monitorul Oficial.
Ordinul de mobilizare al lui Vladimir Putin nu va fi pus în aplicare în Cecenia, a anunțat șeful țării, Ramzan Kadîrov, într-un discurs difuzat la ChDTRK Groznîi.
Ordinul privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie a fost publicat în Monitorul Oficial.
Forţele ucrainene au primit ordin să se retragă din oraşul estic Severodoneţk, scena unor lupte acerbe cu armata rusă, a anunţat, vineri, şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, Serghii Haidai.
Ministerul Educației a crescut cuantumul minim al burselor școlare. Valoarea finală a burselor diferă, însă, în funcție de puterea financiară și prioritățile autorităților locale.
„Astfel de hotărâri golesc de sens protecţia oferită de lege. Mesajul transmis societăţii de magistrat este unul foarte grav”, a comentat avocata femeii.
Ordinul lui Raed Arafat, prin care operațiile sunt amânate timp de 30 de zile, iar spitalele tratează doar cazurile de COVID, urgențele și pacienții oncologici și pe cei cu dializă, lasă femeile care vor să facă întrerupere de sarcină la mâna medicilor.
Nici la trei zile de la momentul în care Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat suspendarea tuturor operațiilor care nu sunt urgențe, timp de 30 de zile, ordinul nu este publicat nici în Monitorul Oficial, nici pe site-ul DSU. În schimb, ordinul fotografiat a început să circule.