EXCLUSIV Știa ministrul Tanczos că urmează o ilegalitate? De ce nu a semnat derogarea de împușcare

DE Cătălin Prisacariu | Actualizat: 07.05.2021 - 20:35
Știa ministrul Tanczos că urmează o ilegalitate? De ce nu a semnat derogarea de împușcare/FOTO: Facebook/Tanczos Barna

Ciudățenie mare în cazul ursului Arthur, împușcat de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein: deși ar trebui să existe un ordin de derogare semnat de ministru pentru "recoltare", ursul fiind specie protejată, acest ordin nu există, ministrul Tanczos Barna s-a ferit.

SHARE

Potrivit documentelor obținute de Newsweek România de la Ministerul Mediului, obținerea autorizației de împușcare a ursului din Ojdula, Covasna, s-a bazat pe ordinul ministrului Mediului 724 din 19 iulie 2019. 

Potrivit acestui ordin "pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urs și lup, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante", 140 de exemplare de urs (Ursus arctos) și 94 de exemplare de lup (Canis lupus) pot fi "recoltate" (împușcate) sau "relocate", prin derogare de la statutul acestora de animale protejate.

Ordinul din 2019 a expirat în septembrie 2020

Așadar, în februarie 2021, asociația de vânătoare "Botos" din Ojdula, Covasna, a cerut autorizație să "recolteze" un urs în baza unui ordin de ministru din iulie 2019, deci emis cu aproximativ 20 de luni înainte.

Citește și: Gruia Stoica acuză: condamnat după ce a blocat traficul de țigări controlat de soțul ex-șefei DIICOT

Singura problemă, însă, este că cele 140 de exemplare de urs brun fuseseră de mult "recoltate" și/sau "relocate".

Încă din septembrie 2020. Dovada: pe 11 septembrie 2020, ministrul Mediului emite nu mai puțin de cinci ordine de derogare, fiecare pentru câte un exemplar de urs brun.

Astfel: 

- ordinul 1715 "aprobă recoltarea unui exemplar din specia urs, de pe raza fondului cinegetic nr. 15 Reci-Lisnău, județul Harghita";

- ordinul 1716 "aprobă recoltarea unui exemplar din specia urs, de pe raza fondului cinegetic nr. 4 Herculian, județul Harghita";

- ordinul 1717 "aprobă recoltarea unui exemplar din specia urs, de pe raza fondului cinegetic nr. 3 Cormoș, județul Harghita";

- ordinul 1718 "aprobă recoltarea unui exemplar din specia urs, de pe raza fondului cinegetic nr. 33 Zăbrățău, județul Covasna";

- ordinul 1719 "aprobă recoltarea unui exemplar din specia urs, de pe raza fondului cinegetic nr. 2 Suici, județul Argeș".

Toate cele cinci ordine au fost emise într-o singură zi, pe 11 septembrie. 

26 de noi ordine pentru "recoltare" de urși

În mod logic, a fost nevoie de aceste noi ordine asumate de ministrul Mediului pentru că întreaga cotă de 140 de exemplare de urs stabilită ca derogare prin ordinul din 2019 fusese epuizată.

Aceste ordine de ministru nu au fost singurele, au mai urmat, până pe 9 decembrie 2020, alte 20 de astfel de ordine de ministru (iată și numerele lor: 1767, 1768, 1790, 1817, 1871-1875, 1904, 1907, 2028, 2030-2032, 2082, 2189, 2191, 2192).

În total, deci, între 11 septembrie și 9 decembrie 2020, 26 de ordine de ministru al Mediului pentru "recoltarea" a tot atâția urși.

Citește și: Interlopul Mircea Nebunu ar putea face 9 ani de închisoare după ce a condus fără permis

Cu toate acestea, pentru ursul Arthur nu s-a dat nici o derogare prin ordin, ci doar un "acord" al Ministerului mediului, asumat de Direcția Biodiversitate pe 17 februarie 2021 pe baza ordinului din 2019 (!).

Dar cum a fost posibil să fie invocat un ordin care prevedea derogare pentru 140 de urși, toți "recoltați" deja? Atât de recoltați, încât mai fuseseră date alte 26 de noi ordine de ministru după "recoltarea" celor 140 de urși, cotă stabilită în 2019?

Cei mai proști vânători: nu au găsit urși periculoși nici în 150 de zile

Newsweek România l-a contactat pe ministrul Mediului, Tanczos Barna, care a oferit un răspuns aiuritor (via Whatsapp): "Este procedura standard de 4 ani. Cu ordin de ministru prin care s-au aprobat cele 140 de derogari."

Ceva mai disponibil a fost, telefonic, Mihai Drăgan, șeful comunicării de la Mediu. Conform acestuia, fiecare autorizare de "recoltare" are o valabilitate de 60 de zile.

Astfel, când se dădea autorizația de "recoltare" pe baza ordinului din 2019 pentru un exemplar, acel exemplar de urs era scăzut din cota de 140. Dar, dacă în 60 de zile, ursul nu era "recoltat", autorizația își pierdea valabilitatea și ursul se întorcea în cotă.

Așadar, potrivit lui Drăgan, între 11 septembrie 2020, dată la care nu mai exista nici un loc liber pentru "recoltare" în cota de 140 de urși, și 17 februarie 2021, dată la care Direcția Biodiversitate a Mediului și-a dat acordul pentru "recoltarea" lui Arthur, au înviat niște urși. 

Cu alte cuvinte, timp de peste cinci luni, deci peste 150 de zile, niște vânători nu au reușit să împuște niște urși care erau periculoși, veneau în orașe, la tomberoane, în curțile oamenilor.

Prin urmare, autorizațiile de 60 de zile au expirat (de cel puțin două ori) și câțiva urși s-au întors pe lista de "recoltare", astfel încât să nu mai fie nevoie ca ministrul Tanczos Barna să semneze un ordin de ministru derogatoriu pentru împușcarea lui Arthur.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te