Cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, Mexicul fiind ţara cea mai afectată, potrivit unui raport Amnesty International (AI) publicat joi.
Cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 la nivel mondial, Mexicul fiind ţara cea mai afectată, potrivit unui raport Amnesty International (AI) publicat joi.
Medici lipsă, spațiu insuficient, dotări puține. Sunt motivele care i-au făcut pe medicii Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Ploiești să se revolte. Fiecare medic consultă aici peste 20 de pacienți pe zi iar capacitatea este depășită de trei ori.
Ministerul Sănătății a cheltuit în luna aprilie peste 34 de milioane de lei cu stimulentele de risc acordate cadrelor medicale implicate în lupta cu COVID-19.
Neîncrederea unora în existența noului coronavirus este mai mult decât o abordare simplistă, este o abordare iresponsabilă care ar putea determina eșecul luptei cu acest fenomen. Ce este de făcut pentru a evita un dezastru?
Medicii specialişti radiologi ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara au adaptat protocolul de scanare normală cu computerul tomograf (CT) pentru pacienţii cu COVID-19 care necesită tomografii repetate.
Soluţia la problema coronavirusului ar putea să nu fie un vaccin, ci un medicament bazat pe anticorpi de sinteză. Institutul Naţional pentru Sănătate al SUA a anunţat demararea unor teste clinice de amploare.
Membri ai personalului de sănătate din Brazilia au cerut luni Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă privind răspunsul gestionat de preşedintele Jair Bolsonaro la pandemia de Covid-19, relatează AFP.
Peste 20 de cadre medicale de la Spitalul„ Victor Babeş” din Craiova au fost diagnosticate cu COVID-19, majoritatea îmbolnăvirilor apărând, conform managerului unităţii sanitare, după concediile de odihnă de care au beneficiat angajaţii spitalului.