Dosarul a fost prezentat tribunalului cu sediul la Haga de o coaliţie de sindicate care susţin că reprezintă peste un milion de lucrători din sectorul sanitar din Brazilia. Sindicatele îl acuză pe liderul de extremă dreaptă că „a dat dovadă de neglijenţă criminală în modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, riscând viaţa profesioniştilor din domeniul sanitar şi a membrilor societăţii braziliene”, potrivit documentelor consultate de AFP.
CPI, creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave atrocităţi comise în lume, nu are nicio obligaţie de a da curs miilor de cereri de acest tip depuse procurorului, care decide independent ce dosare să înainteze judecătorilor.
Jair Bolsonaro, care a anunţat sâmbătă că a fost testat negativ la coronavirus la peste două săptămâni după un diagnostic pozitiv, a minimalizat adesea gravitatea pandemiei, calificând-o drept „o mică gripă”.
Sindicatele afirmă că preşedintele brazilian a „perpetuat riscurile de contaminare cu COVID-19 favorizând adunarea susţinătorilor săi, apropiindu-se de ei fără mască şi făcând reclamă unui tratament medical puternic discutabil, precum hidroxiclorochina”, considerată ineficientă împotriva bolii de mai multe studii ştiinţifice.
Brazilia este cea de a doua ţară din lume cea mai afectată de coronavirus, cu peste 2,4 milioane de persoane contaminate de la începutul pandemiei şi circa 87.000 de morţi, potrivit datelor oficiale.