Vremea severă din Moldova ține școlile închise. Cursurile rămân suspendate şi miercuri, în 3 județe.
Vremea severă din Moldova ține școlile închise. Cursurile rămân suspendate şi miercuri, în 3 județe.
Un primar a luat 18 persoane la el acasă după ce mașinile le-au fost acoperite complet de zăpadă. Iată unde s-a întâmplat și după cât timp au ieșit oamenii din nămeți.
Dependența unui român de jocurile de noroc. Cum îşi pierde salariul de 4.000 de lei într-o oră? A acceptat să vorbească despre dependenţa sa pentru a transmite un mesaj şi celorlalte persoane care se confruntă cu una dintre cele mai periculoase adicţii.
Șoferii au parte de o capcană pe o şosea din Iaşi modernizată cu fonduri UE. Gropi umplute cu pământ.
Complexul modular amplasat de Leţcani rămâne în curtea parcului agroindustrial de la Leţcani. Spitalul mobil cu tot echipamentul medical din interior este nefolosit din aprilie 2022.
Câte capitale au avut Țările Române, de fapt? Când ne gândim la orașul care îndeplinește acest rol, suntem tentați să spunem București. Dar actuala capitală a țării a fost doar o opțiune târzie pentru acest statut, în Țara Românească, la fel ca Iașul în Moldova.
A murit fostul partener al Manuelei Hărăbor, actorul Rareș Ioan Stoica. Decesul a fost anunțat de Teatrul Nottara, unde juca artistul originar din Iași. Stoica avea doar 54 de ani.
O elevă din Iași a făcut 3.000 lei într-o noapte pe o rețea de socializare. Nu s-a mai dus la școală a doua zi. Tânăra spune că tot ceea ce face e să comenteze live diverse subiecte.