Furtul de gaze, un fenomen tot mai răspândit într-un mare oraș din România. Se fură și curent

DE Alin Crișan | 23.02.2024 - 21:59
Furtul de gaze, un fenomen tot mai răspândit într-un mare oraș din România. Se fură și curent - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Furtul de gaze a devenit un fenomen tot mai răspândit într-un mare oraș din România. Orașul este cap de listă și la furtul de curent.

SHARE

Ieşenii au început să fure şi gaz. Dacă sustragerea de energie electrică din reţeaua distribuitorilor a devenit deja o practică cunoscută, se pare că şi gazele naturale sunt la mare căutare printre ieşenii care vor să scape de facturile la utilităţi.

Furtul de gaze, un fenomen tot mai răspândit într-un mare oraș din România

După ce a făcut „bilanţul” pe anul trecut, distribuitorul Delgaz Grid a anunţat recent că a descoperit un număr de 1.509 cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe faţă de anul 2022. Dintre acestea, 906 sunt furturi la gaze naturale, şi 603 la energie electrică, Iaşul fiind cap de listă şi la furtul de curent, şi de gaz.

Cantitatea de energie sustrasă se ridică la circa 24 milioane de kWh, ceea ce i-a produs distribuitorului o pagubă totală de peste 11,7 milioane lei.

Practic, s-a furat o cantitate de energie care reprezintă consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici din Paşcani, spre exemplu (consumul a circa 35.000 de locuitori/ la un consum mediu de 150 kWh/lună pe locuinţă), sau de gaze naturale cât al locuitorilor din comuna Aroneanu (consumul a circa 5.000 de locuitori/ la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an pe gospodărie).

Într-un răspuns transmis pentru „Ziarul de Iaşi”, Delgaz Grid arată că aceste cazuri de furturi de gaze naturale s-au depistat în şase judeţe din Moldova în care distribuitorul activează, mai exact Iaşi, Bacău, Neamţ, Botoşani, Suceava şi Vaslui, dar şi în alte 12 judeţe din Ardeal.

Pe de altă parte, cazuri de furturi de energie electrică s-au depistat doar în cele şase judeţe din Moldova amintite anterior.

Iaşul este cap de listă şi la furtul de curent, şi de gaz

În ambele situaţii, judeţul Iaşi este primul pe listă, fiind descoperite aici 229 de cazuri de consum fraudulos de curent, iar de gaz au fost depistate 92 de cazuri, potrivit datelor care ne-au fost furnizate de Delgaz Grid.

În Bacău s-au identificat 131 de cazuri de furturi de energie electrică, în Neamţ 115, în Botoşani 77, în Suceava 56, iar în Vaslui au fost 25 de cazuri descoperite de Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te