Primăria Iaşi riscă amenzi pentru că își desfășoară activitatea în propriul sediu. Care e problema?

DE Alin Crișan | 08.03.2024 - 21:56
Primăria Iaşi riscă amenzi pentru că își desfășoară activitatea în propriul sediu. Care e problema? - Foto: Ziarul de Iași

Primăria Iaşi riscă amenzi pentru că își desfășoară activitatea în propriul sediu. Iată care sunt motivele.

SHARE

O modificare legislativă interzice Primăriei să mai desfăşoare activităţi în actualul sediu. Intrată în vigoare în ianuarie 2024, legea aduce unele schimbări în ceea ce priveşte regimul clădirilor cu risc seismic.

Primăria Iaşi riscă amenzi pentru că își desfășoară activitatea în propriul sediu. Care e problema?

La solicitarea ZDI, municipalitatea a comunicat că va fi refăcută expertiza în baza căreia Palatul Roznovanu a fost inclus în clasa de risc seismic I.

Modificări sunt şi în cazul clădirilor cu risc care se află în proprietate privată: locuinţele nu mai pot fi închiriate.

Dacă Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi ar face astăzi un control la Primărie, inspectorii ar trebui să aplice instituţiei o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei.

Aceasta este sancţiunea pe care Primăria o riscă pentru continuarea activităţilor în Palatul Roznovanu.

În sediu se află zilnic circa 200 de persoane

„Se interzic organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente sau temporare (...) care implică aglomerări de persoane, începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI a clădirii existente, până la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţii realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice”, se arată în Legea 426/2023, intrată în vigoare pe 3 ianuarie 2024.

O aglomerare de persoane este definită de lege prin prezenţa simultană a cel puţin 50 de persoane într-o încăpere. Din acest punct de vedere, Sala Mare a sediului Primăriei găzduieşte frecvent evenimente în cazul cărora pragul menţionat în lege este depăşit.

Printre activităţile interzise, actul normativ nominalizează în clar „administraţie publică”. În Palatul Roznovanu lucrează zilnic circa 200 de persoane. „Are expertiză tehnică, clasa de risc seismic Rs I”, se arată pe o listă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, consultată de ZDI.

Reprezentanţii Primăriei nu par îngrijoraţi de starea clădirii. „Imobilul a beneficiat de intervenţii şi a trecut prin diferite programe de consolidare începând cu anul 1978. (...) Conform cerinţelor Legii 426/2023, Primăria Municipiului Iaşi va reface expertiza tehnică, document care va specifica exact care este situaţia Palatului Roznovanu din acest punct de vedere.

În acelaşi timp, indiferent de concluziile expertizei tehnice, s-au alocat deja fonduri în Bugetul pentru anul 2024 pentru demararea construirii unui nou sediu administrativ”, se arată într-un punct de vedere al instituţiei.

Citește mai multe pe Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te