Gazele din Marea Neagră ar putea să rămână neexploatate. PNL şi PSD nu au reuşit să ajungă la nicio înţelegere în privinţa legii off-shore. Liberalii ar vrea o şedinţă extraordinară pentru adoptarea proiectului în Parlament.
Gazele din Marea Neagră ar putea să rămână neexploatate. PNL şi PSD nu au reuşit să ajungă la nicio înţelegere în privinţa legii off-shore. Liberalii ar vrea o şedinţă extraordinară pentru adoptarea proiectului în Parlament.
Liderul PNL Florin Cîţu nu este de acord ca bugetul să fie adoptat fără alocarea a 7% din PIB pentru investiţii, conform programului de guvernare, proiectul de buget făcut public de Ministerul Finanţelor (PSD) având prevăzut doar un procent de 6,71% din PIB pentru investiţii.
Ar fi mult mai cinstit față de cei care se tot încăpățânează să voteze în România ca, în loc de alegeri, guvernul să fie stabilit la păcănele. Ar putea fi și o loterie a guvernării, precum e loteria vaccinării. Efectul conomic ar fi același.
La prima vedere, niște cetățeni români primesc un ser care să-i imunizeze în fața efectelor SARS-CoV-2. Tot la prima vedere, alți cetățeni români se pregătesc să guverneze o țară.
Președintele PSD spune că va fi o întâlnire politică și cu UDMR și cu reprezentanții minorităților naționale.
Președintele Consiliului Național al PSD a spus că o alianță cu PNL poate funcționa în etape și se poate întinde pe o perioadă de șapte ani.
Liderii PNL și PSD sunt foarte aproape să bată palma pentru o alianță la guvernare, dar nu doar pentru perioada rămasă până la alegerile din 2024, ci și după acestea.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, joi seară, după întâlnirea cu PSD, că a fost „o primă discuție bună” și că au fost „discuții interesante, cum ar fi să se schimbe un premier o dată la doi ani”.