Lista Cabinetului Cioloş şi programul de guvernare au fost depuse luni la Parlament, conducerile celor două Camere urmând să stabilească data şedinţei în care va fi dat votul de învestitură.
Lista Cabinetului Cioloş şi programul de guvernare au fost depuse luni la Parlament, conducerile celor două Camere urmând să stabilească data şedinţei în care va fi dat votul de învestitură.
Președintele PNL, Florin Cîțu a anunțat că liberalii au decis, vineri, în ședința BEX ca să-i solicite lui Dacian Cioloș să discute cu PSD și AUR pentru a identifica o majoritate parlamentară.
În câteva săptămâni se va încheia și competiția electorală din cadrul principalului partid de guvernământ, din România, iar atunci viitorul președinte al liberalilor de azi va fi și șeful executivului de la București.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, avertizat că, dacă se pune problema unui schimb de ministere după alegerile interne din PNL, atunci USR PLUS se va retrage din coaliția de guvernare și va trece în opoziție.
Ce rămâne după șase luni de guvernare PNL - USR PLUS? Mult scandal, multe perdele de fum, multe laude de sine și mult prea puține schimbări.
Duminică dimineaţă, premierul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, precizând că PNL are nevoie de un "suflu nou". Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că între el şi premier nu vor fi fisuri.
Coaliția de guvernare are luni prima ședință după demiterea cu scandal a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Pozițiile cele mai vehemente le are PLUS. USR merge pe reconciliere, în timp ce Florin Cîțu se poziționează ca un premier dur.
Liderii USR și PLUS discută miercuri cum să acționeze după demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății.