Voi recunoașteți personajele din imagine? Au fost căsătoriți mai mulți ani. Ea de profesie actriță, el un mare antrenor de fotbal. Iată cum au ajuns să se iubească, dar și cum au divorțat.
Voi recunoașteți personajele din imagine? Au fost căsătoriți mai mulți ani. Ea de profesie actriță, el un mare antrenor de fotbal. Iată cum au ajuns să se iubească, dar și cum au divorțat.
Cu toate că au format unul dintre cele mai apreciate cupluri de personalități de la noi din țară, Mioara şi Petre Roman au decis în anul 2007 să divorțeze, după 34 de ani de căsnicie.
Oana Zăvoranu este hotărâtă să-și redobândească fericirea și să facă schimbări în viața sa, lăsând fanii să speculeze despre o posibilă nouă relație.
Magda Catone și Șerban Ionescu au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea actorilor. Cei doi au făcut o echipă bună atât pe scenă, cât şi în viaţa personală. Totul până la un moment dat când, vedeta a decis să pună punct mariajului. Însă, sentința nu a mai venit.
Vestea că Britney Spears divorțează a fost un șoc pentru toată lumea, chiar dacă a mai trecut prin acest moment de încă două ori. Acum, artista s-a filmat pe rețelele sociale cu două cuțite în mână, fapt care i-a alarmat pe cunoscuți, care au sunat la poliție.
Ioana Ginghină îmbracă, din nou, rochia de mireasă, la patru ani de la divorțul de Alexandru Papadopol. Actrița se va cununa civil cu logodnicul ei, Cristian Pitulice, chiar în acest weekend. La nuntă însă nu este invitat și fostul soț.
Mihaela Bilic a povestit cum a divorțat de soțul ei Constantin Stan, alături de care avea și o afacere. Bilic a trecut la fapte după o pildă spusă de un șofer în Germania.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din judeţul Suceava este cercetat penal pentru violenţă în familie, după ce şi-a agresat soţia cu care se află în divorţ şi cu care s-a întâlnit într-un parc.