Cătălin Bordea a divorțat de soția lui, Livia, după 11 ani de relație. Cei doi au semnat actele amiabil la notar și au luat-o pe drumuri separate.
Despărțire după 11 ani de relație
Neînțelegerile în cuplul celor doi au venit cu mult înainte de America Express. Cu toate acestea, Cătălin și Livia și-au mai dat o șansă.
Comediantul a sperat că dacă stau despărțiți o perioadă, cât timp el este plecat în America Express, îi va ajuta la consolidarea relației.
Ei bine, nu a fost așa pentru că Livia a avut timp de gândire și a decis să divorțeze. Mai mult, atunci s-a zvonit că ar fi plecat de acasă și s-a mutat la o prietenă. De asemenea, s-a zvonit că Bordea ar fi fost înșelat de către fosta soție. Invitat în cadrul unui podcast, artistul a vorbim despre infidelitate.
„Înșelatul ar trebui să fie ilegal, și de o parte, și de alta! Bărbații să nu aibă voie să înșele și nici femeile. Dacă eu îți dau un pumn în gură, tu suni la poliție că te-am rănit și ei îmi fac mie dosar penal pentru vătămare corporală.
Dacă eu îți sparg casa, tu suni la poliție pentru intrare prin efracție. Dacă iau fonduri de la stat, nu pățesc nimic (n.r. Bordea râde), dar mai devreme sau mai târziu te vede Bunul Dumnezeu. Dacă eu îți distrug inima, nu ia o turnură.
Citește și: 92 de ani de la nașterea lui Octavian Cotescu. Iubirea pentru Valeria Seciu și o moarte ciudată
În momentul în care înșeli pe cineva, îi distrugi o parte din viață. Și vătămarea emoțională doare. Eu n-am suferit niciodată din dragoste, în sensul în care n-am fost niciodată înșelat sau părăsit… în afară de familie (n.r. Bordea râde), dar eram prea mic ca să mă dărâme.
Dacă vrei doar relații sexuale, nu te pune într-o relație, te vezi așa la știri (n.r. cu cătușe la spate), un înșelător în serie!”, a mărturisit Cătălin Bordea.
Cei doi nu vorbesc deloc de când s-au separat
Căsnicia lui Cătălin Bordea și a Liviei s-a destrămat, oficial, când cei doi soți au semnat actele de divorț, la notar, în urmă cu mai bine de o lună, după o relație de 11 ani. Deunăzi, bruneta anunța pe conturile sale de socializare că a ajuns la spital, fotografiindu-se cu o perfuzie în mână, fără a da prea multe amănunte, potrivit Cancan.ro
Comediantul a declarat că nu știa că fosta lui soție are probleme de sănătate. Acesta a specificat că după ce soția a decis să-l părăsească, cei doi au rupt orice legătură.
„Nu avem ce legătură să mai ținem. Când cineva te părăsește, e bine să îi respecți decizia și să încerci să îți vezi de viață. Nu știam că a ajuns în spital. Sper să fie bine”, a declarat Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.
Altfel, juratul de la iUmor își vede de viața lui și are multe planuri, unele chiar îndrăznețe, cum ar fi achiziționarea unei noi case, în Tunari.
„Merg înainte. Am multe filmări, citesc, alerg, vreau să îmi mai iau o casă, în Tunari, Otopeni. Aștept să începem turneele și mă înconjor de oameni faini. Lucrurile încep să se așeze, ușor ușor. Viață de adult, în general. Singur sau nu, planurile mele merg mai departe. Îmi doresc să fiu liniștit”, a mai spus Cătălin Bordea.
Citește și: Cotescu: Bolnav, refuză să anuleze spectacolul: „Nu putem trimite publicul acasă”. Moare în 3 zile
„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari.
Mama panicată că i-a recidivat cancerul. Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități. Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate”, a mai declarat Cătălin Bordea.