În Republica Moldova s-a înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri cu COVID într-o singură zi. O dată cu începerea școlii a crescut numărul de profesori depistați pozitiv.
În Republica Moldova s-a înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri cu COVID într-o singură zi. O dată cu începerea școlii a crescut numărul de profesori depistați pozitiv.
Medici lipsă, spațiu insuficient, dotări puține. Sunt motivele care i-au făcut pe medicii Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Ploiești să se revolte. Fiecare medic consultă aici peste 20 de pacienți pe zi iar capacitatea este depășită de trei ori.
Aproape 4% din pacienţii cu COVID sunt imuni la boală, arată ultimele date analizate de DSP-uri și Institutul Național de Sănătate Publică, după interpretarea analizelor a aproape 8.000 de români.
Rețeaua deficitară de cabinete medicale și de personal specializat este una dintre problemele majore identificate de Organizația Salvați Copiii România.
Potrivit unui studiu prezentat, zilele trecute, de Ministerul Educației, 23% dintre copii nu au acces la o conexiune de internet viabilă, funcțională, pentru conectarea la cursuri online. Majoritatea cazurilor se află în sate sau comune.
Cifrele reies dintr-o statistică realizată la nivelul Spitalului CFR, unitate suport pentru Covid-19 la Iaşi. Ieri în judeţ au fost depistaţi 61 de noi pozitivi, cifră care duce Iașiul pe locul II în ţară.
140 de persoane aflate în Insulele Canare, ce aparțin Spaniei, au fost infectate cu coronavirus de un singur bărbat bolnav.
Unul dintre specialiștii care au propus pentru Suedia strategia „imunității de turmă” pentru gestionarea pandemiei COVID-19 a fost promovat de Organizația Mondială a Sănătății.