INTERVIU Școala online la țară, în afara ariei de acoperire: conexiunea slabă, uneori nu e curent

DE Petre Bădică | Actualizat: 03.09.2020 - 11:23

Potrivit unui studiu prezentat, zilele trecute, de Ministerul Educației, 23% dintre copii nu au acces la o conexiune de internet viabilă, funcțională, pentru conectarea la cursuri online. Majoritatea cazurilor se află în sate sau comune.

SHARE

Acesta este contextul în care am stat de vorbă cu profesoara Mihaela Murgoci.

Mihaela Murgoci predă Istorie și Educație Socială în două școli rurale din județul Giurgiu: Școala Gimnazială Stolnicul Constantin Cantacuzino, Isvoarele și Școala Gimnazială Elina Basarab, Herăști.

A absolvit programul de doi ani al organizațieei Teach for Romania.

Cele mai importante declarații pentru Newsweek România ale profesoarei Mihaela Murgoci:

-        Învățarea la elevi se produce în comunitate, educația este un proces social. Copiii învață nu doar de la profesor, ci și de la colegii lor.

-        Pentru mine ca profesoară mi-e foarte clar că voi purta mască la ore, nu atât pentru protecția mea, cât a copiilor.

-        La primul caz de COVID, părinții pot reacționa diferit. Am părinți care nu ”cred” în virus. Dar reacția majorității va depinde de cum vom gestiona noi ca școală toată situația.

-        Nu poți face învățare online (e-learning) pe un telefon care are un ecran prea mic.

-        În timpul școlii online îmi scriau copiii: „doamna profesoară, azi nu avem internet, pentru că se lucrează la rețea”. Au fost și situații în care nu au avut curent electric.

Newsweek România: Cum vă pregătiți de începutul școlii ?

Mihaela Murgoci: În comunitățile mele nu au fost multe cazuri de COVID-19. Am aflat de câteva din comunitate, școlile nefiind oficial informate de vreo autoritate. Tot ce știu eu, știu de la copii. În județul Giurgiu probabil scenariu va fi cel verde. Însă și pentru acest scenariu am avea nevoie de mai multă informare venită pe căi oficiale și nu informal.

Pentru Școala Gimnazială Stolnicul Constantin Cantacuzino, Isvoarele, din cauza numărului mic de copiii înscriși, anul acesta vom avea simultan ore și pe ciclul primar și pe cel gimnazial. În teorie, ar trebui să facem ore cu clase grupate: a I-a cu a II-a, a III-a cu a IV-a, a V-a cu a VI-a și a VII-a cu a VIII-a.

Asta face ca numărul de copii per clasă grupată să fie mai mare de 15. Nu este vorba de lipsa de spațiu din școală, deoarece ar fi suficiente clase pentru ca fiecare nivel să aibă sala sa. Problema este una de resurse umane.

Am stabilit de comun acord cu toate cadrele didactice că doar în unele ore vom avea clasele grupate, în rest ne vom strădui să facem ore ca și cum nu le-am avea simultan. La ciclul primar nu ai cum să împarți o învățătoare în două. Școala a trimis hârtie la Inspectoratul școlar pentru suplimentarea de norme didactice. Până acum nu știu să fi primit răspuns.

Ne vom adapta la normele emise, adică păstrarea distanței între copii (avem săli destul de mari) – fără a grupa deocamdată clasele gimnaziale. Avem asigurat din fondurile școlii materiale sanitare (săpun, dezinfectant). Nu știu dacă vom primi și măști pentru copii și cadre didactice. Pentru această situație, o îmbunătățire ar fi să nu mai avem ore simultan și să putem desfășura orele în siguranță sanitară.

Pentru cealaltă școala, Elina Basarab, problemele sunt altele. Acolo sunt mai mulți copii în clase (clasa a V-a va avea în jur de 30 de copii și doar clasa a VII-a are 14 copii). Clădirea este mică și se învață și după-amiaza. În scenariul verde vor veni toți copiii la școală. Sălile însă nu sunt atât de mari și nici nu ai cum, mai precis unde, pune două grupe dintr-o clasă. Pe lângă lipsa de norme didactice suplimentare, nu ai spațiu fizic pentru alte clase. Cred că este o problemă asemănătoare și în școlile din București, unde spațiul fizic nu există.

Citește și: Școala ar trebui organizată după modelul universităților

Cum ați desfășurat școala online în pandemie ?

Eu sunt unul dintre profesorii care, încă din martie, am mutat ”școala” în online. Dacă până la vacanța de primăvară orele mele au pus accentul pe ideea de a fi alături de copii, de a gestiona împreună cu ei fricile din jurul lor, folosindu-mă chiar de conținuturile disciplinelor pe care le predau, după vacanță am încercat să normalizez învățarea online. Și nu, nu a fost simplu deloc din mai multe motive. Și le enumăr:

- lipsa dispozitivelor pentru conectare. Mulți dintre elevii mei au doar telefoane smart, unii cu conexiune bună la internet. Alții nu au avut așa ceva. Nu poți face învățare online (e-learning) pe un telefon care are un ecran prea mic. Poate că pentru ciclul primar a fost un pic mai ușor însă a necesitat colaborarea cu părinții. Pentru gimnaziu dispozitivul ideal este un laptop, pentru a vorbi de e-learning/învățare.

- conexiune la internet de slabă calitate. Am puțini elevi care au acasă conexiune la internet prin cablu sau fibră. Foarte mulți au doar conexiunea prin intermediu rețelelor de telefonie mobilă, care nu au o acoperire mare în mediul rural. De exemplu, m-am înscris în vara aceasta la Academia Copiilor organizată în cadrul programului de formare al Teach for Romania, program numit Academia de Leadership și Pedagogie (www.teachforromania.ro).

În Herăști am împrumutat eu copiilor tablete cumpărate cu sprijinul Narada și printr-un crowdfunding făcut de mine pe facebook.

- am avut elevi care dețineau cartelă de telefon cu internet, însă acoperirea era foarte slabă. Așa că am întrebat în comunitate ce rețea de telefonie mobilă funcționează mai bine și am cumpărat 3 cartele pentru copiii. Chiar și așa, banda de internet pe mobil nu a fost cea ideală.

În plus, abia acum au pătruns rețele de internet în mediul rural unde predau eu. Mai sunt unele lucrurile de reglat. Așa că, în timpul școlii online, îmi scriau copiii: ”doamna profesoară, azi nu avem internet, că se lucrează la rețea”. Au fost și situații în care nu aveau curent electric.

- lipsa unor platforme și resurse educaționale tip e-learning. Știu că toată lumea a fost prinsă nepregătită pentru un astfel de eveniment cum este o pandemie mondială. Însă, resursele pe care le-am folosit nu sunt cu adevărat platforme de e-learning adaptate la vârsta copiilor. Eu am urmat cursuri online pentru adulți și chiar am fost într-o echipă care a lucrat la o platformă online (sunt și formator/trainer cu o experiență de peste 10 ani, profesor de gimnaziu doar de doi ani), deci știu ce înseamnă e-learning.

Citește și: La primul caz de COVID, părinții vor cere întreruperea școlii

Cum se poate rezolva problema platformelor de resurse online?

Aici ar trebui constituită, la nivel de minister, o echipă multidisciplinară care să construiască o astfel de platformă. Ai nevoi de specialiști în educație, psihologi, IT-iști, graficieni, creatori de diverse (filme, animație), designeri de e-learning care să construiască o astfel de platformă, care să fie adaptată la nivelul elevilor. Există inițiative private, dar care nu au puterea financiară a unui stat pentru a face ceva atât de larg. În plus, școlile mici și mai ales cele din rural nu au resurse financiară pentru a putea plăti acele servicii.

Foto: Profesoara Mihaela Murgoci, alături de elevii săi

Școală online versus școala fizică?

Învățarea la copii se produce în comunitate, educația este un proces social. Copiii învață nu doar de la profesor, ci și de la colegii lor. Iar profesorul este un facilitator de educație, nu o autoritate care dictează și ceilalți se supun.

Eu, profesor, nu ”predau”, ci ”educ”, mai precis sunt facilitator, nu autoritate. Noi oamenii suntem ființe sociale și aceasta este cultura lui Homo Sapiens Sapiens, învățăm pe tot parcursul vieții unii de la ceilalți. Dacă adulții au discernământ și competența de a-și asuma responsabilitatea instruirii proprii, la copii această competență (una dintre competențele cheie elaborate de UE) – ”a învăța să înveți” - nu este dezvoltată pe deplin.

Ea este dezvoltată într-o mai mare măsură la adolescenți, dar pentru preșcolari sau pentru elevii din cliclul primar și chiar gimnazial este încă în proces de dezvoltare. La școala online eu am avut 30 de copii din 100, unii absentând din lipsă dotărilor, alții pur și simplu nedorind să participe. Lipsa de coerență comunicațională a Ministerului Educației a contribui la acest haos și continuă să contribuie. Însă școlile au învățat din această experiență și o vor folosi în noul an școlar.

Ar trebui copiii să poarte mască?

Nu avem studii clare care să spună dacă și copiii transmit virusul / se infectează la fel de ușor ca adulții. Am tot citit ce s-a tot publicat și pe internet și nu e nimic 100% sigur. Lucru firesc, este un virus acum studiat, iar medicina nu este o știință exactă, pentru că oamenii nu sunt biologic identici. Așadar, prevenția este cuvântul cheie. Dar din nou incoerența comunicațională a ministerului nu ajută.

Eu voi asigura distanțarea cerută și voi găsi soluții pentru metodele educative pe care le folosesc și presupun colaborare. Iar acolo unde nu este posibil, aș împărți clasa în două, câte o săptămână o grupă la școală și cealaltă online. Însă, cei care stau acasă să participe virtual la ore în același timp cu colegii lor care vin fizic. Pentru a face posibil acest lucru școlile au nevoie de: conexiuni bune la internet în școală; laptop și videoproiector în fiecare clasă; minimum tablete pentru elevii care participă online la ore.

Iar eu mi-am imaginat așa: pregătesc materiale pentru cei ce vor fi online cu o săptămână înainte pentru a le putea da acasă. Și dacă vreau ca ei să lucreze pe echipe, Zoom are, de exemplu, această facilitate (Breakout rooms). Iar în clase gupele pot comunica nu prin apropiere fizică, ci în grupuri pe WhatsApp de exemplu: tot ce le trebuie copiilor din clasă sunt telefoanele și căști. Varianta cu participarea online la orele din școală poate fi valabilă și pentru copiii care sunt răciți, de exemplu și prezintă simptome de COVID19 (deși ar putea fi doar gripă).

Pentru mine ca profesoară mi-e foarte clar că voi purta mască la ore, nu atât pentru protecția mea, cât a copiilor. Și voi sta la distanță de ei pe cât posibil, pentru că eu sunt dintr-o zonă cu multe cazuri înregistrate (București), județul Giurgiu având mai puține cazuri. Sănătatea mea  nu e pusă în pericol de copii, ci de modul cum ajung eu la școală. În microbuzele pe care le iau pentru a ajunge la școală (nu, nu am mașină personală, nu credeam că o să am nevoie de așa ceva vreodată), nici șoferii nu poartă mască, nu mai zic de majoritatea călătorilor.

Riscul este considerabil, dar mi-l asum și îl voi gestiona cât pot de bine.

Cum vor reacționa părinții la primul caz de COVID?

Părinții pot reacționa diferit. Am părinți care nu ”cred” în virus. Dar reacția majorității va depinde de cum vom gestiona noi ca școală toată situația. Spun ”noi” pentru că responsabilitatea a fost pasată școlilor – de la director la cadre didactice sau personal nedidactic. Și poate fi un proces din care vom învăța la nivel de comunitate cum să colaborăm mai bine pentru binele copiilor, căci ei sunt beneficiarii direcți ai procesului de educație.

Cum vedeți „descentralizarea” educației prin care comunitățile locale vor decide asupra modului în care se va face accesul copiilor și profesorilor la școală ?

Ar fi ideal dacă fiecare școală ar putea decide cum să se desfășoare activitatea didactică. Dar aici există două mari probleme – resursele umane, care sunt stabilite de către inspectoratele școlare și spațiu de derulare a activității plus dotările aferente, acestea fiind în sarcina administrațiilor locale (a Primăriilor).

Dacă în București, de exemplu, primăriile au buget și ar putea investi în infrastructura școlară (clădirile și dotările școlilor), în mediul rural autoritățile locale nu au astfel de bugete care să le permită prea multe investiții. Nu discut aici de cum sunt gestionate bugetele locale, ci de mărimea lor. De aici pornesc toate inegalitățile existente în sistemul de educație, sistem care are o finanțare venită de la Ministerul Educație și care acoperă salariile profesorilor și ceva din capitolul ”Bunuri și servicii”. Mai există finanțarea locală, pentru infrastructură și, din nou, ce nu acoperă ministerul din capitolul „Bunuri și servicii”.

Când spun ”Bunuri și servicii” mă refer la cheltuieli de întreținere a clădirii, inclusiv curentul electric sau încălzire, dar și materiale de curățenie și resurse pentru derularea activității didactice (imprimantă, hârtie de imprimantă și alte resurse educaționale).

În ceea ce privește investițiile, acestea cad în sarcina autorităților locale și prea puțin în sarcina ministerului. Aici nu mă refer doar la investiții în clădirea școlilor, care e sarcina exclusivă a autorităților locale, ci și la dotări, inclusiv la laboratoare diverse.

Astfel, managementul școlilor pendulează și este nevoie să împace două autorități – cea centrală, reprezentată de Inspectoratele școlare și cea locală, reprezentată de Primărie și Consiliu Local, cu o capacitate de decizie mult diminuată. Poți fi un super manager de școală, dar tot ce poți face are ca limită ce decide politicul – local sau central.

Dacă școala, mai precis managementul școlii – directorul și Consiliul de Administrație – ar putea decide cum să administreze eficient și în folosul copiilor școala atunci am avea altfel de școli. Dar pentru aceasta este nevoie de o finanțare coerentă.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.