Dintre cele 144 de școli analizate, din 135 de localități, doar 16 au cabinet medical cu personal de specialitate, pe toată durata programului școlar. Totuși, aproape 80% dintre școli optează pentru reîntoarcerea în clase în format clasic, față în față.
Dintre acestea, 108 școli au nivel preșcolar, 117 primar, 134 gimnaziu și 25 liceu/profesional.
Unitățile de învățământ își vot redeschide porțile pentru elevi, deși doar 16 din cele analizate au cabinet medical cu personal de specialitate, pe toată durata programului școlar. 7 au cabinet medical, dar programul personalului nu acoperă durata cursurilor, 44 au contracte încheiate cu alți furnizori, 57 nu au nicio formă de asistență medicală, iar 20 se află în alte situații (cele mai multe fiind deservite de personalul sanitar comunitar sau de dispensare/medici de familie, dar nu pe bază de contract).
„115 școli au autorizație sanitară de funcționare pentru toate structurile și corpurile de clădire, 17 doar pentru unele structuri/clădiri, 10 deloc, iar trei sunt în curs de obținere. În ceea ce privește școlile fără autorizație, problema constă în inexistența sau calitatea precară a apei curente, lipsa canalizării și a toaletelor conforme.
În ceea ce privește gradul de siguranță sanitară în context pandemic, cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, cele mai multe școli au organizat consultări informale cu partenerii, fie aceștia autorități locale, părinți sau elevi, astfel: 40 de școli s-au fi consultat cu elevii, 61 cu părinții, 97 cu cadrele didactice și 93 cu autoritățile locale”, potrivit organizației Salvați copiii.
În urma acestor consultări, dintre cele 144 de școli cuprinse în anchetă:
- 113 (78%) intenționează să reînceapă școala în format clasic, față în față
- 19 școli au optat pentru un sistem hibrid
- Două au optat exclusiv pentru varianta online
- O școală intenționează să intercaleze modelul hibrid și cel clasic, în funcție de clase și de numărul de elevi
- Șase școli nu au decis încă modelul pe care îl pot implementa din 14 septembrie.
Ca obstacole identificate pentru cursurile în formă clasică:
- 12 unități de învățământ au identificat condițiile sanitare improprii
- 78 de școli au probleme legate de asigurarea asistenței medicale
- 68 de școli au de gestionat numărul prea mare de elevi din clase
- 18 școli au probleme legate de transportul elevilor la școală.
Modelul de educație online însă ridică mai multe dificultăți:
- 132 de școli spun că nu toți elevii dispun de dispozitiv pentru acces la școala online (tabletă sau laptop)
- Pentru 120 de școli sunt probleme de acces la internet pentru toți elevii
- În 45 de școli nu toți profesorii au acces la dispozitive sau internet
- În 70 de școli nu toți profesorii au cunoștințele și abilitățile necesare pentru educație online
- Pentru 76 de școli, educația online nu corespunde nevoilor specifice ale elevilor
- În cazul a 113 de școli, familiile nu pot asigura sprijinul necesar.
„Școala românească are vulnerabilitățile pe care le știm cu toții, iar modelul de educație trebuie să țină cont de acestea. Peste 35% dintre copii sunt în risc de excluziune socială, iar revenirea la școală, în format clasic, este esențială pentru ei și familiile acestora. Dar autoritățile locale trebuie să facă tot ce e cu putință pentru ca toți copiii să fie în siguranță sanitară”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte Executiv Salvați Copiii România.
La nivel național, 21% dintre școli nu au autorizație sanitară.