Chiar şi firmele mari au fost puternic afectate de criza sanitară, care a dus la prăbuşirea comenzilor. Pentru a evita procesele, firmele au încercat să aplice criterii de concediere cât mai obiective şi inatacabile juridic.
Chiar şi firmele mari au fost puternic afectate de criza sanitară, care a dus la prăbuşirea comenzilor. Pentru a evita procesele, firmele au încercat să aplice criterii de concediere cât mai obiective şi inatacabile juridic.
Până astăzi, 9 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.294 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Curtea Constituţională a României a decis marţi că este constituţională, cu excepţia unui articol, Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care a fost instituită în anul 2020 starea de alertă.
China se pregăteşte să vaccineze împotriva coronavirusului copiii de peste trei ani, a anunţat marţi o companie farmaceutică, ceea ce ar face din această ţară prima din lume care va distribui vaccinuri copiilor mici, informează AFP.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 89 de cazuri noi de COVID-19, din 10.072 de teste efectuate. Alte 63 de decese au fost raportate de autorități, din care 6 sunt din ultimele luni.
Marea Britanie, ţara cel mai grav afectată de pandemie în Europa, cu peste 128.000 de decese, a administrat cel puţin o doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 unui număr de peste 40 de milioane de rezidenţi.
Serbia a început vineri producţia vaccinului rusesc anti-COVID-19 Sputnik V într-un laborator din Belgrad, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP.
Străinii care atestă că sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă cu unul dintre vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Janssen, precum şi cu vaccinurile chinezeşti Sinopharm şi Sinovac-Coronavac, vor putea intra fără restricţii în Spania începând de luni, 7 iunie.