El a explicat de ce este importantă vaccinarea anti-COVID a copiilor, chiar dacă aceştia nu fac parte din categoria celor care dezvoltă forme severe de boală, şi a făcut publice date care arată că în ultimele 72 de ore s-au vaccinat peste 5100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi este 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani.
Citește și: Bilanțul negru al COVID-19: numărul morților a depășit 3,7 milioane de oameni la nivel global
„Este foarte greu să vorbeşti despre copii în termeni simpli, pentru că ei reprezintă viitorul nostru şi ei, la rândul lor, aşteaptă de la noi lucruri măreţe, ei se uită la noi ca la Dumnezeu şi tocmai de aceea responsabilitatea noastră pentru deciziile noastre, ca adulţi, este foarte mare. Tocmai de aceea îmi este greu să-mi explic cum putem să nu prevenim anumite boli infecţioase care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei şi vă dau exemplul ultimilor ani: în cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20 de mii de copii care au fost infectaţi, peste 64 de decese, toate apărute la copiii nevaccinaţi. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale şi să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importantă, pe de altă parte, prin a furniza toate informaţiile de care părinţii, aparţinătorii au nevoie să înţeleagă beneficiile unui sistem de prevenţie, beneficiile şi importanţa vaccinării în general”, a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă, la evenimentul organizat de Senatul României şi dedicat copiilor.
Medicul, care e tatăl a doi copii, a vorbit şi despre motivele pentru care vaccinarea anti-COVID în cazul copiilor este importantă.
Citește și: VIDEO Toți prichindeii sunt invitați la „Senatul Copiilor”, în grădina Palatului Parlamentului
ţă cu boli cronice vaccinarea reduce riscul de transmitere şi protejează familiile lor, dar şi mediul din care fac parte.
„În ultimele 72 de ore s-au vaccinat peste 5100 de copii cu vârsta între 12 şi 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinaţi peste 114.000 de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Cred că este un mesaj puternic, un semnal puternic pe care generaţia tânără îl dă, pentru că indiferent cum am vedea lucrurile şi din ce prespective ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru. De aceea este foarte important să decidem corect, informat pentru copiii noştri”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă, potrivit news.ro.