O fată de 15 ani, care s-a aflat printre liceenii din Alba Iulia care, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost în excursie în Italia, inclusiv la Veneţia, a fost plasată, joi noaptea, în carantină, informează Agerpres.
O fată de 15 ani, care s-a aflat printre liceenii din Alba Iulia care, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost în excursie în Italia, inclusiv la Veneţia, a fost plasată, joi noaptea, în carantină, informează Agerpres.
În Cluj-Napoca au fost pregătite 197 de paturi de spital pentru plasarea în carantină a unor eventuali suspecți de infecție cu noul coronavirus. Printre spațiile pregătite se află și clădirea Clinicii de Medicină a Muncii.
120 de zile de muncă în folosul comunității, trei ani cu suspendare și despăgubiri, atât a luat un șofer care a lovit mortal o fată de 15 ani pe o trecere de pietoni din comuna Vâlcele, Cluj, în noiembrie 2016.
Deputatul Gheorghe Șimon îi ia locul lui Liviu Alexa la conducerea organizatiei PSD Cluj, potrivit unei decizii luate marți de liderii partidului reuniți în ședința CEX, au declarat pentru G4Media.ro surse social-democrate.
Actorii au apărut îmbrăcați parțial în haine monahale, ținând pe genunchi un tablou în care era reprezentat Iisus și pe care au tăiat ceapă.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu publică pe Facebook imagini din Spitalul de Boli Psihice Borșa, județul Cluj, unde toaleta pentru femei are 3 WC-uri alăturate.
La Cluj-Napoca, o operatoare dintr-o secție de vot a fost reclamată că are decolteul prea adânc, în timp ce membra unei alte secții de votare s-a declarat nemulțumită că ceilalți colegi au decis să asculte muzică.
Ninel Peia, candidat la alegerile prezidențiale susținut de Partidul Neamul Românesc, a dispărut în cursul nopții de miercuri spre joi de la hotelul din Cluj unde era cazat și nu-l găsește nici SPP.