sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Un psiholog și un teolog, în cursa pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai

Data publicării: 02.03.2020 • 21:24 Data actualizării: 02.03.2020 • 22:24

Daniel David, psiholog și prorector responsabil cu Cercetarea, și Ioan Chirilă, teolog și președintele Senatului universitar, candidează marți pentru funcția de rector.

„Peste 1.600 de cadre didactice, cercetători şi studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai vor alege marţi, 3 martie 2020, persoana care va ocupa funcţia de rector în perioada 2020-2024.

Candidații înscriși în competiție, prof. univ. dr. Daniel David, respectiv pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, și-au prezentat, în cursul lunii februarie, programele manageriale în cadrul întâlnirilor organizate în toate cele 21 de facultăți ale Universității, precum și cu ocazia dezbaterii publice organizate vineri, 28 februarie 2020.

Pentru alegerea viitorului rector al UBB au fost amenajate 22 de secții de votare, câte una în fiecare dintre cele 21 de facultăți ale Universității, precum și o secție suplimentară în clădirea Colegiului Academic, iar alegătorii din cadrul UBB vor putea vota marți, 3 martie 2020, între orele 9.00 și 17.00.

Viitorul rector al Universității Babeș-Bolyai își va începe în mod oficial mandatul după confirmarea sa prin ordinul Ministrului Educației şi Cercetării”, potrivit comunicatului universității.

Mai multe articole din secțiunea Educație

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră