În primă instanță, Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe șofer la doi ani și nouă luni de închisoare cu suspendare și plata unor despăgubiri de 70.000 de euro.
Curtea de Apel Cluj, însă, a dispus trei ani de închisoare cu suspendare și plata a 140.000 de euro despăgubiri. În plus, șoferul are de efectuat 120 de zile de muncă în folosul comunității.
Conform motivării deciziei de către Curtea de Apel Cluj (motivare publicată de portalul rolii.ro), "Instanța a avut în vedere că aceasta s-a datorat neatenției cu care inculpatul conducea pe raza localității Vâlcele, totodată încălcând flagrant (cu mai mult de 40 de km/h) limita maximă de viteză admisă în localitate în proximitatea unei treceri de pietoni semnalizate. Prin comportamentul său neglijent și superficial, inculpatul nu doar că a cauzat decesul victimei, dar a pus în pericol și siguranța celorlalți participanți la trafic. Mai mult, instanța a reținut că neglijența acestuia reiese și din împrejurarea că observând că autoturismul din dreapta sa frânează, inculpatul nu și-a pus problema reducerii propriei viteze, deși putea și trebuia să prevadă că se apropia de un obstacol pe drum, chiar dacă nu ar fi observat marcajele trecerii de pietoni, astfel cum susține acesta.
Mai mult, la stabilirea unei pedepse care să corespundă gravității faptei în concret săvârșite, instanța are în vedere că persoana accidentată și decedată era în vârstă de doar 15 ani, viață care s-a curmat subit și în absența culpei concurente a acesteia la producerea accidentului.
În ceea ce privește circumstanțele personale al inculpatului, acesta este în vârstă de 30 de ani, cetățean român, necăsătorit, studii medii, ocupația de veterinar, fără antecedente penale.
Instanța a considerat că în ciuda faptului că circumstanțele personale ale inculpatului nu indică o periculozitate ridicată a acestuia pentru valorile sociale ocrotite, urmarea imediată foarte gravă a infracțiunii (practic una dintre cele mai grave urmări pe care o infracțiune o poate avea asupra valorii sociale ocrotite, decesul unei persoane), coroborată cu faptul că inculpatul putea cu ușurință să își ia anumite măsuri de precauție care ar fi putut conduce la evitarea accidentului, și anume reducerea vitezei la maximul prevăzut de lege pentru segmentul de drum traversat (30km/h) fac ca doar o soluție de condamnare la închisoare să fie o sancțiune proporțională cu gravitatea faptei și să conducă la atingerea scopului atât punitiv cât și preventiv al sancțiunii penale. Circumstanțele personale ale inculpatului trebuie și sunt avute în vedere conform art. 74 C .pen. însă în prezenta cauză în concret ele nu reduc în așa măsură gravitatea faptei încât să convingă instanței că scopurile legii penale pot fi atinse față de inculpat și printr-o măsură de individualizare a executării pedepsei mai ușoare. Astfel cum s-a precizat și supra, segmentul de drum traversat de inculpat, raza localității Vâlcele, este cunoscută pentru multitudinea de accidente rutiere deosebit de grave determinată evident de nerespectarea regulilor impuse de legislația rutieră pentru conducerea unui autoturism pe un drum public și în special neadaptarea vitezei în localitate. (...)
Apoi, referitor la modul de calcul, cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc, dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil dacă avem în vedere natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate bănesc. Așadar, ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat. Cu privire la această chestiune, în jurisprudența instanței supreme, s-a admis că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală repararea a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului și că în principiu victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparației integrale a prejudiciului. Acest lucru presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei (principiul restitutio in integrum). În temeiul CvEDO, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii, dar in același timp să nu constituie venituri nejustificate pentru victimele daunel or morale.
În cauza dedusă judecății, conform art. 1.391 alin. 2 C .civ., instanța a arătat mai întâi că poate să acorde despăgubiri, printre alții, ascendenților, descendenților, soțului, fraților și surorilor, pentru durerea încercată prin moartea victimei. Este real faptul că dreptul la viață aparține exclusiv titularului său, însă, de acest drept se bucură, datorită raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, inclusiv persoanele implicate în aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copii lor, copii față de părinți, soții între ei, frații și surorile. Astfel, acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum adecvat, pe baza unor criterii obiective. Cuantumul acestora trebuie să fie unul decent, prin raportare la relațiile de familie anterioare decesului existente efectiv între victimă și fiecare din membrii familiei acesteia. Consecințele negative suferite de părțile civile, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, respectiv măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părților civile sunt o ________ criterii pe care instanța le are în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.
Din probele administrate rezultă că ambele părți civile, părinții victimei au fost șocați de moartea unicului lor copil la acea vreme, care a survenit intempestiv și total neașteptat, relația părinte - copil fiind una dintre cele mai strânse și interdependente relații umane care se pot forma pe parcursul vieții omenești. Instanța este pe deplin conștientă că pentru un părinte, pierderea unui copil, în special într-o manieră precum cea din speță, printr-un accident rutier, reprezintă un eveniment profund traumatic care nu doar că lasă urme adânci și de cele mai multe ori, permanente, dar este în aceeași măsură evident că nicio sumă de bani nu poate compensa sau aplana pe deplin suferința incomensurabilă resimțită de familie.
Instanța a mai reținut că relația părinților cu fiica lor era una deosebit de apropiată, bazată pe afecțiune, înțelegere și respect reciproc, aceasta fiind singurul lor copil"
