Biroul politic, organul decizional al Partidului Comunist Chinez, nu are nicio femeie în componenţă pentru prima dată după 25 de ani.
Biroul politic, organul decizional al Partidului Comunist Chinez, nu are nicio femeie în componenţă pentru prima dată după 25 de ani.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că în biroul său şi încăperile adiacente biroului funcţionează 50% din instalaţiile de iluminat, în contextul economisirii energiei electrice.
Patru birouri din topurile de arhitectură la nivel mondial participă la concursul de specialitate cu invitați, organizat de IULIUS, la Iași, cu scopul construirii unui reper arhitectural pentru oraș.
O nouă tendință în cultura muncii extrem de competitivă și dificilă din Japonia: pauza de somn de 30 de minute în mijlocul zilei, indifferent unde te afli.
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a estimat miercuri că până la sfârşitul acestui an ar urma să fie constituit un birou unic, destinat celor care solicită certificate de urbanism sau autorizaţii de construire, astfel încât documentele să fie eliberate în 30 de zile.
Fostul preşedinte american Donald Trump a deschis luni în Florida un birou care se va ocupa de îndatoririle sale ca fost preşedinte american şi va încerca să-i continue agenda politică, transmite Reuters.
Primarul încă în funcție, Gabriela Firea, a publicat pe Facebook o poză din biroul de la Primărie și a scris că este încă primar, că muncește și că îi place. Mesajul său vine în ziua în care Nicușor Dan acuza că „se tergiversează deliberat” preluarea mandatului.
Poliţia Judeţeană Argeş anunţă că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au făcut o percheziţie la sediul regional al unei societăţi comerciale, situat în municipiul Piteşti, pentru administrarea probatoriului într-un dosar de fals.