Munca de acasă a lovit în piața birourilor din București

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 20.07.2020 - 09:28

Piața spațiilor de birouri din București a fost afectată puternic de pandemia de COVID în primul semestru al anului 2020.

SHARE
Cererea a scăzut cu 45%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În plus, multe proiecte nu au reușit să fie gata la termen.

Rata finalizării construcțiilor noi a scăzut cu 50%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Până la finalul anului vor fi finalizate alte patru mari proiecte în zone precum Centru Vest, Barbu Văcărescu sau Floreasca.

Nivelul chiriei pentru spațiile de birouri moderne din București a rămas stabil, 19 euro/mp/lună. Informațiile sunt prezentate în cel mai recent studiu realizat de Avison Young, cel mai mare broker imobiliar din Canada, cu birou și în România.

„Conceptul de «work from home» (WFH), testat înainte de doar câteva companii, a devenit foarte popular în acest an al pandemiei. Deși chiriașii încă analizează efectele implementării acestui concept, se disting două puncte de vedere principale: companiile vor avea nevoie de același spațiu sau mai puțin din cauza WFH sau vor avea nevoie de același spațiu sau mai mult pentru a-și desfășura activitatea - ținând cont de distanțarea fizică”, este de părere David Canta, Managing Director Avison Young.

În primul semestru, stocul spațiilor moderne de birouri a ajuns la 3,22 milioane de metri pătrați, ceea ce înseamnă o creștere de doar 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care specialiștii se așteptau la începutul anului la o cerere record pe acest segment.

În prima jumătate a anului 2020 au fost finalizate șase proiecte de birouri cu o suprafață totală închiriabilă de 107,000 mp. Cei mai dinamici chiriași rămân companiile din sectorul IT&C, care acoperă 25% din cererea netă.

La finalul anului, piața spațiilor de birouri de birouri clasa A și B va fi de 3,3 milioane de metri pătrați. Pentru anul viitor sunt anunțate proiecte de birouri cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 250,000 mp, cele mai active zone fiind și Barbu Văcărescu – Floreasca office hub și zona de Centru, unde vor fi construite jumătate din aceste spații.

Cererea de spații de birouri, în scădere 

Și cererea totală de spații de birouri s-a aflat într-un trend descendent, înregistrând o scădere puternică din cauza pandemiei: 112,000 mp, cu 45% mai scăzută în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Cererea netă reprezintă 72,000 mp cu tranzacționați (aproximativ 65%) și este împărțită între cerere nouă (71%) și relocări în interiorul stocului de spații de birouri moderne (29%), arată raportul Avison Young.

Comparând structura cererii noi înregistrate în S1 2020 cu situația din S1 2019, suprafața  închiriată de companiile interesate să deschidă noi operațiuni în România a scăzut cu 80%. Pe de altă parte, au crescut cu 9% relocările din spații de birouri vechi, precum vile sau apartamente, în spații de birouri moderne.

Crește rata de neocupare

Rata generală de neocupare a spațiilor de birouri moderne din București la finalul S1 2020 este de 9,8%, cu 0,8% mai ridicată față de finalul anului 2019. În total sunt 315,000 mp de spații de birouri disponibile pentru închiriere, cea mai mare parte a acestora (23%) aflându-se în zona Pipera Nord.

De partea cealaltă, Zona de Sud are o rată de neocupare aproape de zero, iar cele mai mici rate de neocupare se înregistrează în Barbu Văcărescu – Floreasca (3,5%), Zona de Vest (3,8%) și Piața Presei Libere – Bd. Expoziției (6%) și zona de Centru Vest (13%).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te