Avocata care a acroșat un motociclist în Nicolina a fost condamnată. După trei amânări consecutive ale pronunțării, magistrații Curții de Apel au dispus condamnarea Alexandrei Cioată, fostă Chiriac, la 7 ani de închisoare pentru tentativă la omor.
Avocata care a acroșat un motociclist în Nicolina a fost condamnată. După trei amânări consecutive ale pronunțării, magistrații Curții de Apel au dispus condamnarea Alexandrei Cioată, fostă Chiriac, la 7 ani de închisoare pentru tentativă la omor.
Un avocat susține că anularea indexării pensiilor este ilegală, iar pensionarii ar fi deja păgubiți cu aproximativ 12.000 de lei. Aceștia nu au primit indexarea nici în ianuarie 2025 și nici în ianuarie 2026 deși legea prevedea această creștere.
Tudorel Toader a fost judecător CCR și evaluează pe la televiziuni șansele ca legea de tăiere a pensiilor speciale să treacă de CCR. Toader este pensionar, avocat și profesor la cei 65 de ani. Câștigă 108.000 lei pe lună. Înainte să iasă la pensie avea venituri de 3 ori mai mici.
VIDEO Cum iei 8.200 lei ajutor de înmormântare. Un avocat explică ce acte depui dacă ești la pensie. Sprijinul este acordat de stat pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare ale unui pensionar, salariat sau asigurat.
Salariu de 100.000 €/ an și multe beneficii. La un calcul simplu ar însemna aproximativ 8.000 €/ lunar, iar pentru acesta trebuie să ai multă experiență.
Autoritățile române sunt în alertă din cauza unei escrocherii greu de detectat. Este vorba despre o tentativă de atac de tip phishing și distribuire aplicație malware de tip infostealer.
Un avocat din Dosarul Nordis explică „tiparul” țepelor imobiliare. El le atrage atenția potențialii cumpărători să fie extrem de atenți la „prețurile imposibile”.
Dani Alves a fost acuzat de agresiune sexuală în toaleta unui club de noapte din Barcelona şi a fost condamnat la închisoare, însă în prezent se afla în libertate provizorie după ce avocatul său a depus cauţiunea de un milion de euro impusă de Înalta Curte din Barcelona.