Cine îl apără pe fiul lui Tudorel Toader, acuzat de viol? Fratele său a picat examenul de Barou în 2019
Teodor-Andrei Toader, fiul cel mic al fostului ministru al Justiției, face parte din echipa de avocați care îl apără pe fratele său, Alexandru Toader. Parcursul său universitar a fost marcat de controverse, iar în prezent este doctorand la Craiova.
Teodor-Andrei Toader, fiul cel mic al fostului ministru Tudorel Toader, participă la apărarea fratelui său, Ionuț-Alexandru Toader, cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual.
Pe 3 noiembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru Alexandru Toader, până pe 21 noiembrie.
De la ultimele locuri la admitere, la bursă și doctorat
Teodor-Andrei Toader a intrat în 2015 la Facultatea de Drept din Iași pe locul 351 din 360 de admiși. Ulterior, a trecut de la învățământul cu frecvență redusă la cursurile de zi, apoi pe un loc finanțat de la buget, ajungând să primească și bursă.
Ascensiunea sa a provocat acuzații de favoritism din partea unor foști colegi, însă universitatea a susținut că transferurile și redistribuirea locurilor au respectat regulamentele.
În 2019, Teodor Toader a absolvit facultatea cu nota 6,70 la licență și nu a promovat examenul de intrare în Barou.
Din noiembrie 2022 este însă înscris în Baroul Iași, iar în prezent figurează ca avocat definitiv.
Teodor-Andrei Toader urmează și un doctorat la Universitatea din Craiova, sub coordonarea profesoarei Ruxandra Răducanu, care a colaborat ani la rând cu tatăl său în comisii universitare și proiecte academice.