În plan politic, Alexandru Ioan Cuza și-a îndeplinit misiunea pentru care fusese învestit, însă viața sa personală a fost marcată de vicii care i-au atras antipatia publică și au contribuit, în cele din urmă, la abdicarea sa forțată.
În plan politic, Alexandru Ioan Cuza și-a îndeplinit misiunea pentru care fusese învestit, însă viața sa personală a fost marcată de vicii care i-au atras antipatia publică și au contribuit, în cele din urmă, la abdicarea sa forțată.
Acum aproape 200 de ani, cea mai vestită femeie haiduc din Țara Românească își scria, prin propriile acțiuni, legenda. Considerată „cea mai frumoasă femeie” din Muntenia, Floarea, cea originară din actualul județ Buzău, l-a protejat inclusiv pe însuși Alexandru Ioan Cuza.
Muzeul de Istorie Naturală din Iași a fost redeschis după lucrări de reabilitare de peste 2,7 milioane €. Prezent la eveniment, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a spus că împărtășește bucuria de a rememora tot ce ține de istoria Unirii.
Cine este singurul actor care l-a interpretat pe Alexandru Ioan Cuza într-un film artistic? Surprinzător, în ciuda importanței sale în istoria României, există doar un interpret al „Prințului Unirii” de la 1859 și o unică producție cinematografică realizată pentru marele ecran.
Cum îl furau servitorii pe Alexandru Ioan Cuza la jocul de cărți? Domnitorul Unirii de la 1859 a avut calități și defecte, ca orice om. Printre ultimele s-a numărat și pasiunea pentru jocul de cărți. De acest lucru au știut să profite servitorii de la reședința din Cotroceni.
Cine a fost femeia care a salvat Unirea Principatelor Române? Puțin știută de publicul larg, acest personaj feminin ar trebui onorat la fel ca Alexandru Ioan Cuza și ceilalți corifei ai realizării Micii Uniri de la 1859. Fără ea, nimic nu ar mai fi fost posibil în acel moment.
În plan politic, Cuza și-a atins țelul pentru care fusese învestit, dar în plan personal, a fost un bărbat măcinat de vicii, care i-au atras antipatia și chiar abdicarea forțată. În toată această poveste, amanta sa, Maria Obrenovici, a jucat un rol major.
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la data de 24 ianuarie, când este marcat un eveniment major din istoria ţării noastre reprezentând primul pas făcut spre înfăptuirea statului naţional unitar român, scrie Agerpres.