Producătorii de fructe și legume afectați de pandemie ar putea beneficia de ajutoare de stat sau de fonduri prin măsura de criză de la Dezvoltare rurală, a anunțat parlamentarul european Dan Motreanu.
Producătorii de fructe și legume afectați de pandemie ar putea beneficia de ajutoare de stat sau de fonduri prin măsura de criză de la Dezvoltare rurală, a anunțat parlamentarul european Dan Motreanu.
Ministerul Agriculturii alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă ceea ce asigură minimum 80% din cuantum, care va fi direcţionat în luna septembrie, urmând ca restul să fie acordat fermierilor la rectificarea din octombrie, a declarat ministrul Adrian Oros.
Parlamentul European a încheiat un acord cu miniștrii agriculturii pentru aplicarea planurilor strategice începând cu anul 2023.
Premierul Ludovic Orban a avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, în care au discutat despre măsuri de sprijin pentru combaterea efectelor secetei, care a afectat culturile agricole în acest an.
Ministerul Agriculturii a adus modificări regulalementului pentru pescuitul recreativ, la doar două zile după ce acesta a fost publicat în Monitorul Oficial. Regulile au fost relaxate pentru a permite pescarilor să socializeze.
Comisiile de evaluare au întocmit până în prezent procese verbale de constatare a pagubelor produse de secetă pe o suprafaţă de 1,3 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane care au fost însămânţate în toamna anului trecut, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării.
Așa cum s-a întâmplat în Germania și Anglia, și Italia activează coridoarele verzi pentru muncitorii sezonieri din agricultură, transmite tgverona.it, citată de Rador.
Liderul grupului parlamentar PSD, senatorul Radu Preda, a anunţat marţi, în plenul Senatului, depunerea unei moţiuni simple pe Agricultură, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros".