"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic - bovine, sectorul zootehnic - ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal - legume-fructe şi cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv", menţionează APIA.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, conform definiţiei în sensul articolului 9 din Regulamentul UE nr.1307/2013, respectiv legislaţiei naţionale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19.
Fermierii activi sunt acei beneficiari care au îndeplinit calitatea de fermier activ şi au încasat plăţi directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019, respectiv acei beneficiari care au solicitat plăţi directe pentru prima dată în anul 2020 şi îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorului legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.