Ministerul Educației a transmis noul calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Până pe 18 mai au fost depuse și validate cererile părinților. Urmează un nou pas.
Ministerul Educației a transmis noul calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Până pe 18 mai au fost depuse și validate cererile părinților. Urmează un nou pas.
Cei care apelează numărul unic de urgență 112 vor fi mai ușor de depistat. Un nou tip de localizare va fi utilizat în curând și nu ține seama de tipul telefonului. Astfel că și cei care sună de pe terminale care folosesc tehnologie mai veche pot fi găsiți.
Fred Kempe, președintele și directorul executiv al Atlantic Council a fost invitat ca speaker la Bucharest Security Conference. Este unul dintre cei mai influenți cincizeci de europeni.
Profesorii și angajații din CFR au anunțat proteste, după ce profesorii au ieșit în stradă să ceară salarii decente. Oamenii legii au ales însă să facă și o faptă bună în timpul grevei.
Un cetățean german a fost jefuit la București. Omul venise în România cu o sumă mare de bani. Nu se știe de ce s-a dus cu 58.000 la el într-un casino. Hoții și-au cumpărat bijuterii și au pus o parte din bani la bancă. Urmau să își cumpere apartament.
Interlopul Alex Stoica, implicat în cazuri grele de skimming în SUA, s-a pocăit, la propriu. El a anunțat recent acest lucru pe Facebook. Tot recent a postat imagini cu el și iubita lui.
Polițiștii au fost solicitați să acționeze în peste 2.500 de sesizări, în doar 24 de ore. De asemeena, au prins 21 de infractori dați în urmărire națională.
Se apropie perioada concediilor și multă lume profită de zilele libere pentru a-și curăța locuința. Ferestrele necesită o atenție sporită pentru că fie se pot sparge, fie nu se pot șterge perfect.