Infractorul a reuşit să se strecoare în incinta pieţei, dar, când a vrut să schimbe direcţia camerei de supraveghere, mâna i-a rămas prinsă între gratii.
Infractorul a reuşit să se strecoare în incinta pieţei, dar, când a vrut să schimbe direcţia camerei de supraveghere, mâna i-a rămas prinsă între gratii.
Accesul adulţilor nevaccinaţi anti-COVID sau netrecuţi prin boală a fost interzis în locurile de joacă aflate în administrarea municipalităţii Ploieşti. Măsuri similare au fost dispuse şi pentru accesul în incinta Hipodromului Ploieşti, administrat de Clubul Sportiv Municipal.
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat pentru că ar fi agresat sexual de șase ori o fată de 14 ani pe care o cunoscuse pe Facebook și pe care o pusese să-i trimită fotografii cu ea dezbrăcată.
Clanul Butoane reprezintă una dintre cele mai complexe rețele de crimă organizată din România cu legături strânse în zona politică. Banii obținuți din infracțiuni precum cămătăria și proxenetismul erau apoi albiți în urma câștigării unor licitații publice.
Mirel Joacă-Bine (34 de ani) era născut în Brașov, însă se stabilise in Italia. Mirel Joacă Bine și alți doi complici au jefuit o tutungerie însă fapta lor a fost pedepsită pe loc.
Medicul Răzvan Constantinescu susținea, în februarie 2020, că se oferă voluntar ca să se infecteze cu COVID 19 pentru a arăta că nu moare și îi ironiza pe cei care se temeau de coronavirus. Apoi a devenit un fervent critic al vaccinării anti-COVID.
Unul dintre participanţii la proba scrisă a examenului pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni a fost determinat să urineze într-o sticlă, din cauză că supraveghetorii nu i-au permis să meargă la toaletă, invocând regulamentul de desfăşurare a acestei probe.
Evenimentul din Madrid, care a început în 1994, le permite ciobanilor spanioli să îşi exercite dreptul de a folosi rutele tradiţionale pentru a-şi mâna turmele din nordul Spaniei către păşunile din sudul ţării, folosite ca locuri pentru iernat.