Florin Piersic, primul mesaj de la internarea în spital. Actorul a transmis că e „viu” și că le mulțumește tuturor celor care l-au ajutat în această perioadă.
Florin Piersic, primul mesaj de la internarea în spital. Actorul a transmis că e „viu” și că le mulțumește tuturor celor care l-au ajutat în această perioadă.
Dinu Manolache, actorul care și-a presimțit moartea, se stinge la 43 ani, răpus de o maladie necruțătoare. A iubit o colegă de scenă, pe actrița Rodica Negrea. Românii și-l amintesc cu drag din serialul „Lumini și Umbre” și de poe scena taetraului Mic.
Recunoașteți personajele? Cele mai importante ființe din viața lui Florin Piersic sunt Tataian Iekel și fiul lor Florin Piersic Junior. Ce însemnătate au avut cei doi în viața actorului Florin Piersic și în ce relații sunt cei trei acum?
Institutul Matei Balș din București a anunțat că Florin Piersic se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecțios”, iar starea actorului este stabilă în acest moment, dar evoluția poate fi imprevizibilă, având în vedere vârsta și comorbiditățile.
Doliu în lumea filmului. Actorul britanic Ian Gelder, recunoscut pentru rolul său din serialul „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare.
Florin Piersic va fi transferat cu avionul SMURD la București după operația la inimă efectuată în Cluj. Medicii spun că actorul este în stare stabilă.
Noul iubit al Shakirei joacă într-un celebru serial de pe Netflix. Face furori printre fanele sale. Despre cine este vorba și cum s-au cunoscut cei doi?
A murit Bernard Hill, actorul britanic cunoscut pentru rolurile căpitanului Smith din filmul Titanic şi regele Theoden din trilogia Stăpânul Inelelor.