Funeriu: comparație între programele de guvernare ale PSD, PNL, USR pe educație. Care e mafiot

DE Alex Darvari | Actualizat: 03.12.2020 - 10:11

„S-ar fi căzut să fac o analiză comparativă minuțioasă a programelor de guvernare pe educație dar am renunțat pentru că toate eludează esența”, scrie pe FB fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu .

SHARE

„Nici PNL, nici USRPLUS, nici PSD nu au în programul lor de guvernare cele două concepte esențiale, fără de care niciun sistem, oricât de bine finanțat, nu poate produce rezultate în România. Aceste două concepte sunt ”exigența” și ”autoritatea”.
Fără exigența profesorilor nu poți forma tineri cu o minte organizată. Nu poți forma tineri capabili să își corecteze erorile și să învețe din ele, aspect esențial pentru succesul în viață. Fără exigență nu poți crea caractere puternice, nu poți crea un mediu în care tânărul să știe ce se așteaptă de la el, în care să înțeleagă că viața nu e o eternă mângâiere pe creștet. Fără exigență nu poți crea tineri care să respingă ”merge și așa”, otrava cotidiană a României.
Fără exigența directorilor nu poți avea profesori care să intre la fix la oră, nu poți avea școli sigure și bine organizate, nu poți avea orare inteligent făcute, catedre corect ocupate, activități inteligent planificate, pregătire continuă a profesorilor impecabilă.
Fără exigența verticalei de putere din sistem, ministru, secretari de stat, inspectori școlari, nu poți avea nici ocuparea posturilor pe bază de merit, nici o rețea școlară inteligent făcută, nici finanțări adecvate, nici o incluziune care să-i tragă elevii slabi în sus, nu să-i penalizeze pe cei buni, nici o cheltuire inteligentă a resurselor disponibile și o alocare bugetară serioasă.
Părinții trebuie să aibă o exigență triplă: față de copiii lor, față de școală și, mai ales, față de politicieni. Lipsa exigenței față de copii și punerea eșecului pe umerii încovoiați ai școlii produce generații de ”domni Goe” dar și o presiune, inacceptabilă uneori, pe profesori. Da, părinții trebuie să fie incluși în viața școlii, dar cu moderație, tot așa cum nu ceri pasagerilor unui avion să-i spună pilotului cum să piloteze...
Părinții pot face multe pentru școală fiind exigenți față de primărie, responsabilă cu infrastructura școlară, față de deputatul și senatorul lor, presându-l să activeze în interesul școlii, nu a mafiilor educaționale bine reprezentate în parlament.
”Autoritatea” este al doilea ingredient cheie pentru succes. E vorba, evident, de autoritatea pe care ți-o dă cunoașterea, despre autoritatea pe care ți-o dă atitudinea, nu despre autoritarismul datului cu pumnul în masă. E vorba despre firescul excelenței pe care fiecare profesor ar trebui să îl proiecteze în mințile copiilor, e vorba despre ”autoritatea” care îi face pe elevi să viseze că într-o zi vor fi ca tine. În lipsa autorității profesionale, în lipsa respectului pe care îl transmiți elevilor cu care te întâlnești, nimic din ceea ce spui sau faci nu va fi luat în serios. Impunerea respectului intelectual și comportamental, inclusiv colaborând inteligent cu elevii, este scheletul pe care se bazează întreaga relație emoțională între elev și profesor, baza relației intelectuale și bazate pe rațiune.
Autoritatea ministrului în fața rectorilor, în fața altor miniștri, în fața opoziției, a colegilor de partid, a personalului ministerului și a directorilor este ingredientul fără care mamutul numit ”sistem educațional” nu mișcă un pas dar, zilnic, pune grăsime și păr pe el.
Din păcate nici despre ”exigență” și nici despre ”autoritate” nu se suflă un cuvințel. Din proasta obișnuință a politicianului de a mângâia pe creștet alegătorii, de a le capta bunăvoința într-un penibil efort de cerșetorie electorală. Programele de guvernare ”dau”, ”încurajează”, ”oferă” un „mai bine” iluzoriu. Sunt ca un boxeur cu mușchi umflați dar care dă nonstop pumni în ceață. Iar la prima luptă din ring e făcut KO de realitatea necruțătoare, tot așa cum capetele politicienilor se izbesc, odată ajunși la guvernare, de caldarâmul dur al realității.
Niciun partid nu a avut curajul să propună ceea ce cu toții știm că trebuie făcut: o testare la sânge a tuturor profesorilor, urmată de programe de formare individualizate și o recertificare a competenței lor. Niciun partid nu a avut curajul să spună clar că va elimina influența nefastă, cvasi-mafiotă a sindicatelor-caviar. Niciun partid nu a vorbit de urgenta nevoie de fuziuni universitare și scăderea finanțării la unele programe care produc șomeri pe bandă rulantă sau vânzători la șaormerii, niciun partid nu a vorbit despre nevoia de a regândi rețeaua școlară prin comasări inteligent gândite.
Că nu aveau curaj, știam deja. Că nu au nici imaginație, tocmai ne-au reconfirmat. Nu am citit despre inovări inteligente, cum ar fi activarea articolului de lege care înființează muzee experiențiale ale științelor, nu am citit despre un plan inteligent de activități extrașcolare, esențiale dar vag menționate la grămadă, nu am citit despre nevoia de revenire la esența predării științelor fundamentale, nu am citit despre nevoia de a repune accentul pe științele exacte.
Ei sunt și demagogi: din păcate toate partidele ”bagă la înaintare” truismul devenit o butucănoasă limbă de lemn ”centrăm sistemul pe elev”, de parcă au redescoperit America.
Sigur, se subînțelege că sistemul e centrat pe elev, dar cu ”centrarea pe profesor” ce facem? El/ea, profesorul/profesoara, e elementul esențial al măriei sale ”sistemul”. El trebuie perfect pregătit, onest selecționat și bine răsplătit după performanțe.
Și aici, lipsesc propuneri pentru o formare profesională și selecție exigente, care să le confere autoritatea pe care ți-o conferă excelența, atât în fața elevilor, cât și a părinților, directorilor, inspectorilor și politicienilor.
Ce ne oferă, în schimb, partidele?

Sintetic, programul PSD e o înșiruire de truisme, scrise de un Gâgă. Ating culmea ridicolului când propun chestii pe care chiar ei le-au eliminat din Legea 1 sau le-au lăsat dar nu le-au pus în practică cu 13 miniștri, 4 guverne și 7 ani de guvernare din 2012 încoace. Problema PSD nu a fost niciodată calitatea programelor, ci mafioșenia agresivă combinată cu crunta incompetență a celor care trebuiau să le aplice. PSD este responsabil pentru sufocarea oricăror modernizări ale educației. Ne propun să paveze cu aur drumul către iad pe care ni-l oferă odată ajunși la guvernare.

Programul USRPLUS, bunicel pe alocuri, poate fi caracterizat simplu: numeroasele lucruri bune sunt preluate din varianta originară a Legii 1/2011, tot ce e prost e... original. Nu e nimic rău că preiau lucruri bune din trecut, e chiar lăudabil, dar era mai simplu să spună ”revenim la Legea 1”. Din păcate au și ”inovații” care distrug tot, inclusiv credibilitatea lor pe alocuri, în stilul ucenicului vrăjitor. Desființarea inspectoratelor (o simplă examinare a parametrului cultural Hofstede ”power distance” aplicat României vă scutește de orice poliloghie care să demonstreze prostia acestei propuneri), oengizarea educației și promisiuni nerealizabile („fiecare părinte va putea să aleagă școala la care își dă copilul”: ce ne facem dacă 15.000 de copii din București vor să intre, toți, la clasa pregătitoare a Școlii 11? Redenumim toate școlile din București ”Școala 11”?)) sunt trei erori fatale. Programul USR are meritul de a avea un capitol ”sursa de finanțare”, destul de vag formulată, dar e un bun început. Merită remarcată minuțiozitatea cu care a fost scris.

PNL are un program cuminte, nu greșește prea mult în propunerile făcute dar nici nu vine cu propuneri inovatoare. Mă neliniștește entuziasmul cu care propun investiții în betoane (noi având preponderent nevoie de creiere), promisiunile unor nenumărate burse (de unde bani?) dar și alocări financiare de tip ”pomană”. Salutară prezența eticii universitare în program, dar în afară de asta nu se întrevede nimic revoluționar în universități. Nimic greșit, nimic toxic, dar tot nimic și la capitolul ”un pas înainte”.
Toate programele de guvernare ignoră factorul timp, or nici părinții, nici elevii nu au timp. Presupunând că, într-o armonie deplină și cu un buget îndestulător, s-ar pune în practică cele mai bune promisiuni din programele de guvernare ale celor trei partide, abia în 10 ani s-ar vedea primele rezultate care, în opinia mea, tot modeste ar fi. Nimic pentru soluții imediate, de care să beneficieze cei care acum sunt în școli. Insuficient pentru copii, insuficient pentru părinți, insuficient pentru țară.
O eroare fundamentală și cu efecte grave pe termen lung este luarea de bune ale unor false percepții despre problemele educației, pentru că niciun partid nu are curajul să spună părinților lucruri care să le schimbe certitudinile greșite.


Aceste false percepții vor produce presiune politică pentru adoptarea unor soluții generos finanțate, care dau bine la public, dar care rezolvă pentru probleme... inexistente. Risipă de energie, risipă de bani.
Un exemplu e „redefinirea conținutului materiilor pentru că sunt prea încărcate”. Am spus-o (eu și alți oameni care știu cu ce se mănâncă educația) că atât programele școlare cât și planurile cadru sunt bune. Problema uriașă e modul în care sunt ele livrate copiilor. Degeaba ai un bucătar fabulos dacă chelnerul scapă mâncarea pe jos.
O altă eroare e legată de stahanovismul construcției de școli. Da, absolut, în anumite zone urbane e nevoie de noi școli. În mediul rural însă avem prea multe școli cu prea puțini elevi, soluția corectă este comasarea școlilor și transportul elevilor, mai ales în zonele peri-urbane, dar nimeni nu are curajul politic să spună asta. Nu economiile realizate din comasări sunt importante, ci creșterea oportunităților educaționale ale copiilor, care vor merge în școli mai mari, mai bine dotate, cu profesori mai buni.
Pe lângă sărăcia și lipsa de curaj și, uneori, coerență a programelor pe educație, se remarcă și lipsa unor personalități puternice, clar conturate, care să cristalizeze și să simbolizeze nevoia de modernizare accelerată a educației.
Faceți singuri testul: există o singură personalitate, împinsă în față de partide pe zona de educație, care să vă inspire într-atât încât să îi dați copilul să îl mediteze? Dacă da, votați acel partid. Dacă nu, să știți de la mine: sunteți pe cont propriu”, scrie Daniel Funeriu.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.