Grecia introduce controale cu drone pe plaje. Turiștii riscă amenzi de 60.000 € dacă își pun prosopul pe nisip
Autoritățile din Grecia înăspresc controalele pentru sezonul estival și anunță supravegherea plajelor cu drone. Turiștii care încalcă noile reguli riscă amenzi de mii de euro, atât pe litoral, cât și în trafic sau în siturile arheologice.
Grecia rămâne și în 2026 una dintre destinațiile preferate ale românilor pentru vacanța de vară, însă sezonul estival din acest an vine cu reguli mult mai stricte și controale intensificate în zonele turistice.
Grecia introduce controale cu drone pe plaje. Turiștii care nu respectă regulile riscă amenzi de 60.000 €
Autoritățile elene au anunțat măsuri dure pentru protejarea plajelor, a patrimoniului cultural și pentru reducerea abaterilor din trafic, iar verificările vor fi făcute inclusiv cu ajutorul dronelor.
Intrarea în Grecia rămâne simplă pentru turiștii români, fiind necesar doar buletinul sau pașaportul, însă autoritățile avertizează că neatenția poate costa foarte scump.
Citește și: Noile reguli pe care românii trebuie să le respecte când vizitează Grecia. Ce se întâmplă cu plajele
Prosoapele „rezervate” pe plajă și șezlongurile, sub control strict
Noile reguli se aplică pe 251 de plaje, multe dintre ele incluse în zone protejate NATURA 2000.
Pe aceste plaje este interzisă complet închirierea de șezlonguri și umbrele, iar turiștii nu mai au voie să lase prosoape sau obiecte personale pe nisip pentru a-și „rezerva” locul, scrie Libertatea.
În zonele unde șezlongurile sunt permise, operatorii trebuie să respecte reguli stricte privind distanța față de apă și suprafața ocupată.
Autoritățile spun că măsurile au rolul de a proteja mediul și accesul liber al turiștilor la plajă. Amenzile pentru încălcarea regulilor pornesc de la 2.000 de euro și pot ajunge până la 60.000 de euro în cazurile grave.
Citește și: Românii vor în vacanță în Grecia la sfârșit de septembrie. Cum este vremea în această perioadă
Amenzi mari și în trafic sau la obiective turistice
Grecia a introdus sancțiuni severe și pentru abaterile rutiere.
Fumatul în mașină în prezența unui copil sub 12 ani poate aduce o amendă de 1.500 de euro pentru autoturismele personale și de 3.000 de euro pentru mașinile închiriate sau de serviciu, alături de suspendarea permisului pentru 30 de zile.
Trecerea pe roșu sau depășirea pe linie continuă sunt sancționate cu 700 de euro, iar nepurtarea centurii de siguranță sau a căștii pe motocicletă se pedepsește cu 350 de euro.
Nici siturile istorice nu scapă de reguli stricte. Pantofii cu toc sunt interziși în zonele arheologice pentru protejarea marmurei antice, iar amenzile pot ajunge până la 900 de euro.
De asemenea, atingerea exponatelor din muzee este strict interzisă și poate atrage sancțiuni importante.