CEA MAI CITITĂ ANALIZĂ DIN 2019: 20 de motive pentru care România are note proaste la testele PISA

DE Sergiu Moroianu | Actualizat: 04.01.2020 - 11:37
Sergiu Moroianu

2019 a fost al doilea an de existență a ediției românești a revistei americane Newsweek. Vă mulțumim că ne citiți și că ne sprijiniți, prin abonamente și distribuirea articolelor noastre. Vă prezentăm, astăzi, care au fost cele mai citite articole ale Newsweek România.

SHARE

Analiza realizată de Sergiu Moroianu despre rezultatele obținute în 2019 de elevii români la testele PISA a fost cea mai citită analiză publicată de Newsweek România anul trecut.

Medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, Sergiu Moroianu și-a obținut doctoratul la MIT și este în prezent Cercetător Științific 1 la Institutul de Matematică al Academiei Române. Este unul dintre fondatorii Școlii Normale Superioare București.

_____________________

Rezultatele mediocre ale României la testul PISA 2018 au readus în atenția publică problema învățământului. În acest eseu voi pune un diagnostic realist sistemului românesc de învățământ și voi propune un tratament.

Constatare: Societatea noastră nu respectă învățământul

Românii apreciază desigur notele bune, titlurile de profesor, diplomele de tot felul. Dar acestea reprezintă doar partea vizibilă, formală, a procesul de învățământ. Fondul educației, adică abilitățile dezvoltate și cunoștințele acumulate de elevi, nu are nici o importanță reală în viziunea societății noastre și este în mare parte ignorat.

În istoria modernă a națiunii noastre au existat prea puține exemple convingătoare de utilitate practică a învățământului, alta decât de a asigura niște posturi sigure, relativ bine plătite și cu puțină muncă deținătorilor de diplome.

Ca urmare, dezvoltarea sistemului de învățământ public generalizat pe model occidental a depășit cererea organică din partea beneficiarilor, devenind în parte o formă-fără-fond.

Așa se explică toleranța față de fraudă în sistemul nostru de învățământ: societatea nu o percepe ca pe ceva reprobabil, fiind vorba (în accepția publică românească) doar de niște aspecte formale.

Mai precis, pentru public o notă nu reprezintă decât niște „puncte”, nu reflecția unui proces de evoluție cognitivă, iar o diploma nu este decât o „hârtie”, nici pe departe garanția unei acumulări de cunoștințe utile obținute la capătul unor ani de muncă asiduă. Până la urmă, ce poate fi rău în a trișa cu privire la niște „puncte” sau „hârtii”, nu-i așa?!

 

Douăzeci de aspecte ale fraudei


Afirm cu hotărâre, cu riscul de a-mi atrage antipatii: învățământul nostru primar, secundar și universitar este profund afectat de fraudă. Aceasta îmbracă mai multe aspecte pe care le știm cu toții dar, ca niște victime ale abuzului suferind de sindromul Stockholm, ne prefacem că nu le vedem:

1)     Copiatul la teme, fenomen care începe în clasa a II-a odată cu abilitatea de a scrie. Astăzi elevii își circulă temele pe grupuri închise de WhatsApp, astfel copiatul temelor devenind extrem de simplu pentru elevi și dificil de îndiguit de către părinți sau profesori.

2)     Cadouri materiale necuvenite pentru învățători din partea părinților de elevi, în scopul „protejării” celor mici și obținerii unor calificative îmbunătățite artificial.[1]

3)     Copiatul la lucrări de control, teze, si utilizarea de fițuici se generalizează în gimnaziu[2] unde devine parte a ADN-ului elevilor și continuă fără opreliști până la absolvirea liceului și chiar în universități.[3]

4)     Utilizarea noilor tehnologii în scopul fraudei. Elevii pot folosi de facto fără restricții telefoanele mobile sau ceasurile inteligente, inclusiv în timpul testelor.[4]

Cel care a rezolvat o problemă este bombardat cu mesaje pe grupul clasei până când distribuie poze cu soluția. Ceilalți o transcriu și apoi cer problema 2, samd.

Profesorii văd că s-au obținut note foarte bune și cresc dificultatea testelor, făcând imposibilă rezolvarea problemelor chiar de către elevii cei mai buni. Se ajunge să se apeleze la elevi din ani mai mari sau la meditatori, care postează rezolvările în timp real. Ce splendid exemplu de furt al propriei căciuli!

5)     La compuneri, eseuri și proiecte, copiatul din surse online prin metoda copy-paste.[5] Este bine-cunoscut printre profesori și acceptat tacit de ei că, la o temă de tip proiect, o mare parte din elevi vor copia pur și simplu primul paragraf din pagina relevantă de pe Wikipedia, adesea fără să-i înțeleagă sensul sau să îi verifice acuratețea.

6)     În gimnaziu, meditații cu profesorii de la clasă, pentru a atrage bunăvoința acestora precum și note mai mari care vor conta la media multi-anuală și la acordarea burselor.

7)     Frauda la examenele naționale, în special la Evaluarea Națională (clasa a VIII-a) și la Bacalaureat (clasa a XII-a). În 2011 s-au introdus camere de luat vederi în sălile de examen în scop disuasiv.

Ca urmare, rata de succes la Bacalaureat a scăzut de la 80% la 40%. Deducem matematic că minim ½ din elevii care reușeau să obțină diploma de Bac o făceau prin fraudă.

Cel puțin 50% din concetățenii noștri din generația 2010 (fac această restricție pentru a nu generaliza fără probe la întreaga societate, dar desigur că fenomenul e mai larg) au trișat la Bacalaureat! Vorbim de 1 din fiecare doi tineri care au astăzi 27 de ani.

8)     Tehnologii high-tech de fraudă la examene, ca de exemplu microfoane plasate chirurgical pe timpan.

9)     Copiatul la examenele universitare.[6]

10) Plagiatul lucrărilor de absolvire (Licență, Master). Unele universități au introdus softuri de detecție a plagiatului, iar altele au admis pur și simplu că aceste lucrări sunt de formă și că vor fi oricum plagiate sau fraudate.[7]

11) Numirea pe criterii politice și nu de competență a miniștrilor Educației. În rarele cazuri când nu vorbim de oameni de calitate intrinsecă slabă, respectivii miniștri vor apăra interesele partidului de guvernământ, nu ale educației naționale. Ei vor fi forțați să numească în fruntea Inspectoratelor Școlare cu precădere oameni aserviți politic.

12) Numirea interimară pe criterii politice a directorilor de școli și licee de către Inspectoratele controlate politic, în locul concursurilor pentru directori titulari prevăzute de legea educației. Acești directori interimari pot fi schimbați de pe o zi pe alta și sunt total supuși controlului politicienilor corupți care îi numesc.

13) Recrutarea profesorilor de către consiliile de administrație numite politic, conduse de directori interimari numiți politic. Transferul profesorilor prin intervenții și pile la școlile cu părinți cu stare materială bună.

14) Sistemul de meditații. Chiar și atunci când nu își meditează proprii elevi, unii profesori obțin câștiguri materiale substanțiale de pe urma apartenenței la corpul profesoral al școlilor de elită, fiind căutați pentru meditații.

Calitatea predării lor scade deoarece în loc să își pregătească lecțiile, acești profesori meditatori își petrec o parte însemnată a timpului de lucru dând meditații.

(Chiar dacă profesorii nu predau efectiv 40 de ore pe săptămână, se presupune că ei lucrează aceste ore deoarece au activități în afara catedrei: corectează lucrări, compun subiecte pentru teme și teze, pregătesc cursurile, se perfecționează.)

Acest sistem nu este in totalitate nociv, dar trebuie reglementat.

15) Fraude la examenul de titularizare. În 2019 au fost prinși 24 de profesori încercând să fraudeze acest examen (din 24.000 participanți). Ei nu mai au voie să se înscrie la examen timp de doi ani, măsură excesiv de blândă care încurajează de fapt frauda.

Putem presupune că mult mai mulți profesori au fraudat acel examen dar nu au fost detectați, la fel cum nu erau detectați înainte de 2011 cei 50% din elevii care fraudau Bacalaureatul. La titularizare nu se folosesc camere de supraveghere.

16) Absenteismul masiv în rândurile profesorilor. Cine nu își amintește de expresiile “Azi nu facem chimie” sau “Plecam acasă că nu vine profa de geografie”?

Profesorii lipsesc de la ore după bunul lor plac, atunci când absentează nu există sancțiuni și de cele mai multe ori ei nu sunt înlocuiți, lăsând elevii să se descurce cum pot.

17) Absența unui control real al calității actului de predare. Inspectoratele sunt ocupate cu numirile politice și nu au instrumentele necesare pentru a controla cum predau efectiv profesorii.

Se întâmplă ca persoane total nepotrivite și nepregătite, adevărați impostori, să ocupe catedrele și să otrăvească mințile elevilor, fără posibilitatea de a fi înlăturați, spre exasperarea colegiilor lor mai conștiincioși.

18) Falsificarea notelor. Elevii își modifică uneori notele pe teste (plastografiază), gest care rămâne fără urmări atunci când sunt prinși.

19) Falsificarea diplomelor.[8]

20) Note cumpărate pe bani, sau condiționate[9] de plata unor sume de bani sau de favoruri sexuale.[10]

 

„Ce e rău în asta”


Întrucât o mare parte din concetățenii noștri au practicat ei înșiși frauda școlară ca elevi și o tolerează la proprii lor copii sau elevi, fenomenul fraudei s-a banalizat.

Multă lume se întreabă ce rău poate fi în a copia la o lucrare de control la o „materie inutilă”, sau a include într-o lucrare de doctorat pagini întregi din literatură drept așa-zisă creație proprie, căci oricum lucrarea aceea nu servește la nimic, importantă fiind doar diploma („îi trebuie diploma de doctor ca să poată lua și el un spor de 15% la salariu” fiind una din justificările imparabile).

 

Iată câteva din efectele negative ale fraudei în învățământ:

1)     O mare parte a populației adulte a participat cel puțin o dată în viață la un act de fraudă (copiat la lucrarea de control, la teză, la examen...). Prin complicitatea unui număr mare de participanți se instalează toleranța la fenomenul fraudei, având drept consecință ceea ce numim corupția.

2)     Examenele și notele nu reflectă nivelul real de pregătire al elevilor, ci un amestec între acel nivel de pregătire și abilitatea la fraudă. Se ajunge la situații profund injuste, în care fraudatorii obțin note mai bune și diplome mai valoroase decât elevii onești.

3)     Angajările în sistemul de stat se fac prin metode ne-etice, ca o extensie naturală a modalităților incorecte de angajare în sistemul de învățământ. Oameni neserioși obțin diplome universitare prin fraudă și sunt apoi angajați pe poziții pentru care nu au nici cea mai mică pregătire, producând societății pierderi uriașe.

Exemplul Transelectrica este unul extrem deoarece acolo directorul nici măcar nu avea diploma cu adevărat. Dar ne putem întreba câți directori de companii de stat au diplome care, deși valide din punct de vedere legal, au fost obținute prin fraudarea examenelor și plagierea lucrării de licență.

4)     Politicienii corupți se servesc de sistemul de învățământ pentru a-și consolida rețelele de putere. Un sfert dintre parlamentarii României dețin o diplomă de doctor și mulți dintre ei sunt cadre universitare. Ei au acces la

a.      granturi de cercetare de sute de mii de lei anual;

b.     comisiile de angajări în universități, unde își recrutează colaboratorii politici;

c.      dreptul de a conduce doctorate, prin care își formează continuatori.[11]

 

Soluții
 

Acest eseu nu  își dorește să incrimineze persoane publice sau private. Am folosit nume proprii doar ca exemplu, dar problema este sistemică, nu produsă de câțiva fraudatori nocivi.

În această a doua parte a eseului voi încerca să ofer două soluții la problema învățământului.

 

Prima soluție: tratarea efectelor


Ceea ce ne supară cu adevărat sunt efectele degradării învățământului, adică frauda generalizată și repercusiunile ei asupra întregii societăți.

Putem deci încerca să tratăm simptomele, descurajând frauda. Acest demers va fi desigur impopular, din motivele descrise mai sus (toată lumea este complice, toți au impresia că profită de pe urma fraudei, cu excepția câtorva elevi silitori sau profesori dedicați care nu sunt luați în serios). Totuși, recomand următoarele măsuri:

1)     Interzicerea absolută a telefoanelor mobile în perimetrul instituțiilor de învățământ primar și secundar, după modelul occidental.

2)     Supra-corectarea testelor și examinarea paralelă a elevilor pentru a detecta cazurile de fraudă (acolo unde elevul ia nota 10 deși în mod manifest nu pricepe o iotă, și deci profesorul și elevul sunt complici la fraudă).

3)     Pedepsirea drastică a cazurilor de fraudă detectată. În cazul profesorilor, excluderea imediată din sistemul de învățământ. În cazul elevilor, scăderea notei la purtare și exmatricularea la a doua abatere, acolo unde regulamentul școlar o permite.

4)     Supravegherea inclusiv cu echipament video a examenelor de orice nivel, inclusiv cel de Titularizare, excluderea definitivă din examen a candidatului care fraudează, fără posibilitatea de a-l repeta.

5)     Supravegherea video a tuturor testelor, cu posibilitatea părinților de a urmări înregistrarea și de a observa dacă au fost cazuri de fraudă.

Acest tip de soluții pot da rezultate bune dacă sunt aplicate consecvent o perioadă lungă de timp. Răspândirea fenomenului este însă atât de mare încât nu putem aspira să-i pedepsim pe toți cei care îl practică. Ar trebui început probabil cu câteva pedepse exemplare, sperând că acestea vor descuraja treptat frauda.

Vor rămâne mereu câțiva fraudatori, la fel cum avem și acum elevi și profesori care nu fraudează. Cu timpul însă, majoritatea actorilor implicați vor înțelege că eliminarea fraudei este de fapt în avantajul lor.

 

A doua soluție: tratarea cauzei
 

Dacă măsurile coercitive nu pot da decât rezultate limitate, ne mai rămâne posibilitatea teoretică de a ne schimba, ca popor, atitudinea față de învățământ. Am argumentat aici că frauda în învățământ și consecințele ei indezirabile apar pe fondul indiferenței noastre față de problematica învățământului.

De unde ne vine însă această lipsă de respect? S-ar putea da explicații de natură istorică, dar acestea ne interesează prea puțin. Mai important ar fi obiectivul de a schimba această stare de lucruri.

Însă sufletul unui neam, fondul ideilor comune care îi guvernează existența, este foarte greu de schimbat. Una din puținele metode de acțiune exterioară asupra acestui fond de gândire colectivă este tocmai prin sistemul de învățământ.

Ar trebui așadar ca sistemul corupt de învățământ să se mobilizeze pentru a se auto-corecta! Pare greu, însă dacă nu ne forțăm să ieșim din acest cerc vicios, ne grevăm perspectivele colective de viitor în noua paradigmă a „societății bazate pe cunoaștere”.

În principiu ar fi de ajuns o singură generație (20 de ani) de elevi și profesori care nu practică frauda pentru ca fenomenul să devină o raritate, o ciudățenie care să poată fi controlată prin metode coercitive punctuale.

Iată deci a doua soluție, care în opinia mea poate da rezultate durabile:

·       Propunerea de cursuri anti-fraudă pentru conștientizarea problemei în rândurile corpului profesoral, fără formalism și axate pe rezultate măsurabile. Profesorii trebuie formați împotriva fraudei și obligați să respecte un protocol anti-fraudă în interacția lor cu elevii.

·       Conștientizarea și discutarea pe față a problemei la orele de dirigenție, începând cu cele mai mici vârste, și descurajarea explicită a fraudei de către profesori. Fenomenul începe în clasa a II-a și trebuie prevenit înainte de această vârstă.

·       Promovarea Codului Onoarei (vezi Anexa) în rândurile elevilor și ale profesorilor. Comportamentul etic nu poate fi impus decât dacă are un resort interior.

Comentarii finale

În această analiză critică a fenomenului fraudei am trecut sub tăcere aspectele pozitive indubitabile ale învățământului românesc. Ar fi nedrept dacă nu am evidenția munca miilor de profesori dedicați, cu vocație, care fac o treabă excepțională cu mijloace materiale deseori insuficiente. Ar fi la fel de nedrept dacă nu am menționa milioanele de elevi și studenți corecți, studioși și talentați.

S-ar putea povesti sute de anecdote amuzante despre elevi români obișnuiți care, odată mutați în occident, devin brusc cei mai buni din clasă, dovedindu-se mai bine pregătiți decât colegii lor occidentali. Multe sisteme de învățământ contemporane prezintă semne de decadență, iar cel românesc nu este nici pe departe cel mai slab dintre ele. Problema fraudei descrisă aici este însă specific românească. Nu am întâlnit-o nicăieri în occident, ne dezonorează, și este imperios necesar să o rezolvăm.

______________________

Codul de onoare al elevului


1)     Învăț pentru mine, nu pentru note. Testele îmi evaluează cunoștințele reale și nu le voi frauda în niciun fel.

2)     La teste sau examene, nu copiez de la colegul de bancă, din cărți, caiete, telefoane sau alte dispozitive. Nu îmi pregătesc fițuici pentru copiat.

3)     Nu îi las pe colegii mei să copieze de la mine.

4)     Nu fac poze cu temele individuale sau cu soluțiile la teste în timpul derulării acestora. Nu trimit colegilor prin smartphone răspunsurile la teste ca să poată copia.

5)     Nu cer colegilor sau altor persoane să mă ajute să fraudez temele, testele, tezele sau examenele.

 

Codul de onoare al profesorului și al studentului care își dorește să devină profesor


1)     Nu dau meditații elevilor din clasele unde predau.

2)     Supraveghez conștiincios derularea testelor ca să nu permit frauda. Sancționez prompt faptele de fraudă.

3)     Semnalez orice discrepanță flagrantă între nivelul real al unui elev așa cum îl cunosc de la clasă și performanța sa la teste sau examene.

4)     Sunt conștient că dacă testele sau temele conțin întrebări semnificativ mai grele decât nivelul real al elevilor, aceștia vor fi tentați să fraudeze. Adaptez în mod rezonabil nivelul de dificultate al testelor și al temelor la nivelul real al elevilor mei.

5)     Nu fraudez la examenul de Titularizare și nu plagiez.

 

NOTE



[1] Un prieten îmi povestea situația fiului său pe care l-a înscris cu „intervenții” în clasa unei învățătoare cu renume. Doamna pretindea părinților să cumpere de la ea diverse obiecte de aur, cu profit. Grupul de părinți era îndemnat să-i facă “doamnei” cadouri la începutul și la sfârșitul semestrelor școlare, de Sf. Niculae, Crăciun, Paște, 1 Martie, 8 Martie, ziua de naștere și onomastica doamnei.

Părinții care nu colaborau erau certați, iar copiii lor tratați cu asprime de învățătoare. La protestele unui grup de părinți, învățătoarea a replicat: “Nu aveți decât să faceți plângere împotriva mea, căci mai mult decât să-mi retină 10% din salariu oricum nu pot să-mi facă”. Episodul s-a petrecut în 2016.


[2] La o ședință cu părinții elevilor de clasa a V-a am sugerat pe un ton neutru dirigintei să le prezinte deschis elevilor câteva date despre nocivitatea fenomenului copiatului. Inițial a părut foarte surprinsă, susținând că nu există acest fenomen în clasa ei. Totuși a fost de acord să includă în ora de dirigenție câteva idei în această direcție. Efectul a fost că elevii s-au indignat că le este atacat “dreptul” de a copia.

Au întrebat-o pe doamna cine i-a dat ideea si, aflând că este vorba de un părinte, au format grupuri justițiare ad-hoc care parcurgeau clasa chestionându-și colegii, scandând în cor “Vrem să copiem!” și declarând că vor pedepsi aspru vinovatul. Fiica mea m-a întrebat îngrijorată dacă nu cumva eu eram acela, și m-a rugat să nu mai spun niciodată astfel de grozăvii. Întâmplarea s-a petrecut în 2014.


[3] Elevii din învățământul secundar afirmă deseori că “toată lumea copiază” la teste, cu excepția materiilor unde “nu te lasă să copiezi”. Adică copiatul a devenit regula, nu excepția.


[4] În Franța, utilizarea telefonului mobil este interzisă în perimetrul scolii.


[5] Copiatul din internet are loc chiar la examenele naționale, în ciuda supravegherii. La simularea acestor examene din 2017 administratorii sitului dexonline au remarcat creșterea  inexplicabilă a căutărilor pe acest site privind cuvintele “pretutindeni” și “a zări”.

Cu titlul de experiment social au modificat temporar sensul acestor cuvinte: "Anul trecut, am observat că lumea a căutat frenetic pe dexonline răspunsuri la o întrebare din examenul de simulare pentru examenele naționale de la clasa a 8-a. În mod curios, căutările au venit în timpul examenului, iar câteva chiar înainte de începerea lui. Lăsăm la o parte stupizenia unor oameni de a trișa la un examen de antrenament.

Anul trecut am observat tardiv autofurarea căciulii, dar anul acesta am apucat să ne organizam nițel", au scris administratorii dexonline.blogspot.ro“.

Cuvintele respective au fost căutate de 1000 de ori mai frecvent în timpul examenelor decât în mod normal și s-au regăsit, cu sensul eronat, în unele din lucrările elevilor, în condițiile în care aceștia nu aveau în principiu acces la internet.

[6] Am chestionat în 2017 un grup de studenți de la Universitatea București (cărora le câștigasem în prealabil încrederea) despre cât de răspândit este acest fenomen în rândul colegilor lor. Absolut toți au fost de acord că, de regulă, la majoritatea examenelor există și studenți care copiază prin diferite metode.

Întrebați să estimeze prevalența acestui fenomen, răspunsurile lor au variat între 30% și 80%. Cu alte cuvinte, în medie, la fiecare examen cel puțin 30% dintre studenții examinați vor copia, într-o măsură mai mare sau mai mică.

[7] În 2017 conducerea Facultății de Drept a Universității București a decis să elimine lucrările de licență, păstrând doar examene de tip grilă. Decanul Facultății de Drept, Flavius Baias, a explicat care au fost argumentele: "Deschideți Internetul și veți găsi de vânzare lucrări de diplomă.

Nu doar la Drept, la toate facultățile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm (...)

Nu se justifică să achiziționam un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro și apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica dacă lucrările sunt plagiate sau nu. Nu avem cum să controlam fenomenul scrierii de către altă persoană”.

[8] Un gest extrem, detectat recent la directorul Transelectrica, companie de stat cu o cifră de afaceri anuală de ordinul a jumătate de miliard de euro. Individul este acum cercetat penal.

[9] La Facultatea de Medicină Veterinară din București este de notorietate cazul lui Ovidiu Savu, profesor care condiționa trecerea examenului la cursul său și la cel al tatălui său, Constantin Savu, profesor la aceeași facultate, de plata a câte 200 euro. Individul a fost prins în flagrant în 2016 și condamnat.

[10] La UAIC din Iași a fost prins în 2016 un conferențiar care condiționa notele de favoruri de natură sexuală. Dumitru Păduraru, șeful Institutului de Anatomie din Iași, a fost prins în 2016 într-un caz similar. “Studenții îl considerau un obsedat sexual. De ani de zile era în topul profesorilor șpăgari de la UMF Iași și părea să aibă imunitate absolută în fața autorităților statului.

Toată lumea știa ce face, însă nimeni nu avea curaj să-i verifice activitatea. Pe de altă parte, legendele din jurul lui erau atât de intense încât studenților le era frică să depună plângeri împotriva sa.

În 2010, mașina lui Dumitru Păduraru a fost aruncată în aer după ce i-a fost pus un dispozitiv exploziv și nici până astăzi nu a fost găsit cel care a făcut acest lucru.

Se bănuiește că prietenul unei studente hărțuite de Dumitru Păduraru a recurs la acest gest disperat fiindcă nu putea opri abuzurile comise de profesor. Ulterior, Păduraru a fost bătut de o persoană necunoscută și spitalizat.”

[11] Este de notorietate cazul fostului prim-ministru Adrian Năstase, profesor universitar cu drept de conducere doctorate, care l-a „îndrumat” pe perioada doctoratului pe Victor Ponta, devenit ulterior și el prim-ministru. Năstase a executat câțiva ani de închisoare pentru corupție, iar titlul de doctor al lui Ponta a fost retras la capătul a 4 ani de lupte politice.

În acești ani, Ponta și complicii săi nu au ezitat să decapiteze instituțiile statului menite să reglementeze acordarea diplomelor universitare.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -