Aceasta demonstrează interesul imens existent pentru montarea de panouri fotovoltaice.
Casa Verde Fotovoltaice, Nord-Est, licitaţie 5 minute
"Astăzi, 29 mai 2023, ora: 1000, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice, în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice", conform Administraţiei Fondului de Mediu.
Scopul programului AFM este producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, în regim de prosumator.
Prosumatorii sunt acei producători casnici sau non-casnici de energie electrică la care cantitatea de energie pe care o produc este mai mare decât cea pe care o consumă.
Citeşte şi: Cerere uriaşă, la Casa Verde Fotovoltaice. Licitaţia s-a încheiat pe Regiunea Centru în 3 minute
Diferenţa intră în Sistemul Energetic Naţional, care îi plăteşte pentru energia produsă.
Programul Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Nord Est, ţinteşte judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
Bugetul alocat este de 279.480.000 de lei. El a fost rezervat integral, în primele cinci minute, prin înscrierea unui număr de 13.974 de persoane fizice.
Citeşte şi: Vrei să-ți pui panouri fotovoltaice cu 20.000 lei de la stat? Noua sesiune „Casa Verde”, din 19 mai
“Mă bucur că și de această dată interesul solictanților față de acest program a fost la fel de mare ca și în cele două sesiuni anterioare.
Îmi doresc și mă voi asigura că înscrierile pentru sesiunile viitoare se vor desfășura în cele mai bune condiții, ca și până acum”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu.
Ce urmează
Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform următorului calendar:
6, 7 şi 8 iunie - Regiunea Nord Vest, adică judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj,
Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, sumă alocată 240.020.000 de lei.
9, 12 şi 13 iunie - Regiunea Sud Est - judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea, sumă alocată 212.400.000 de lei.
14, 15 şi 16 iunie - Regiunea Sud Muntenia - Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, 280.900.000 de lei.
19, 20 şi 21 iunie - Regiunea Sud Vest - Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, 174.300.000 de lei.
22, 23 şi 26 iunie - Regiunea Vest - judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi
Timiş - 200.480.000 de lei.