Tăgăduirea lui Cervantes este negarea programatică a unei tradiţii şi a literaturii înseşi: pentru barbarii erei digitale, ficţiunea, critica, arta au sens şi relevanţă doar în măsura în care ele servesc scopului de emancipare revoluţionar.
Există evoluţii instituţionale care definesc starea unei naţiuni şi starea unui stat, la fel de precis ca o fişă de analiză medicală: oglinda pe care ele o pun în faţa noastră este neiertătoare şi aspră, imposibil de evitat, imposibil de ignorat.