Criza ocazionată de recenta decizie a Curţii Constituţionale dezvăluie nu doar capacitatea regimului Dragnea de a acapara poziţii din ce în ce mai importante, subminând ordinea statului de drept, ci şi limitele unui regim politic pe care îl consacră şi îl modelează legea fundamentală. La aproape treizeci de ani de la 1989, România este, încă, dependentă de tiparul constituţional pe care îl imaginează FSN şi îl amendează, peste un deceniu, PSD.
Căci ratarea şanselor de reformă a statului este responsabilă, măcar în parte, pentru succesul operaţiunii pesediste de colonizare instituţională. Imperfecţiunile juridice sunt breşa prin care se strecoară detaşamentul de asalt al lui Liviu Dragnea.
Ţinta pe care o vizează, anume transformarea României într-o oligarhie parlamentară dominată de o majoritate eternă, este din ce în ce mai aproape. Ceea ce rămâne din Preşedintele României este o cochilie din care a dispărut substanţa constituţională.
Reforma statului, evocată şi mai apoi uitată, este, privind retrospectiv, în contextul involuţiei dramatice de acum, una dintre ocaziile care ar fi putut permite regândirea mecanismelor de echilibru din stat. Dacă este să privim spre şeful de stat, este clar că doar o prerogativă de dizolvare a Camerelor, pe modelul semiprezidenţialismuluifrancez, ar fi fost în măsură să redea Preşedintelui o anumită libertate de manevră. În condiţiile actuale, Preşedintele este vulnerabil în cazul în care majoritatea PSD-ALDE alege să îl suspende din funcţie: şeful de stat este captivul arhitecturii în care este înscris de la 1991 / 2003.
Cât despre Curtea Constituţională, acapararea ei recentă de către regimul Dragnea nu face decât să releve potenţialul ei de a fi o simplă anexă a majorităţii. Procesul de selecţie al judecătorilor este eminamente politic. O reformă a statului ar fi putut nu doar institui un filtru de recrutare mai atent la neutralitatea magistraţilor constituţionali, dar ar fi clarificat prevederile criticabile de care se prevalează, acum, Tribunalul controlat de PSD-ALDE.
Eficacitatea cu care regimul Dragnea acaparează şi subminează nu este un accident. Statul nereformat este pe cale de a deveni o autocraţie. Mecanismele de echilibru sunt înlăturate. Ezitările trecutului sunt temelia pe care se aşează edificiul de astăzi al dominaţiei absolute.
