Lecţia revoluţionară pe care radicalii americani o predau umanităţii a inclus un nou capitol pedagogic: după reacţionarul Washington, un anume Cervantes, îndepărtat autor european al unui obscur roman de început de secol XVII, a fost eliminat din canon, iar statuia sa a fost vandalizată.
Revoluţia culturală merge mai departe chiar decât regimurile de democraţie populară au cutezat: comuniştii au preferat arderii clasicilor domesticirea lor prin prefeţe de îndoctrinare şi abile croşete. Urmaşii lor de astăzi soluţionează chestiunea spinoasă a cunoaşterii prin gestul tranşant al devastării.
Tăgăduirea lui Cervantes este negarea programatică a unei tradiţii şi a literaturii înseşi: pentru barbarii erei digitale, ficţiunea, critica, arta au sens şi relevanţă doar în măsura în care ele servesc scopului de emancipare revoluţionar.
Discursul nu mai poate fi autonom, libertatea sa este îngrădită în corsetul ideologiei ce oferă răspunsurile mântuitoare. Postarea de pe facebook sau twitter va inlătura de pe soclu statuile detestate ale celor care se confundă cu trecutul de dominaţie eurocentric şi incorect politic.
Tăgăduirea lui Cervantes este semnul, grotesc şi tragic, al inculturii ce se priveşte pe sine ca un vehicul de luptă revoluţionară. Asemeni naziştilor, ce făceau din agresivitatea lor ignară un semn de nobleţe, contemporanii noştri radicali preferă puritatea de cristal a covingerilor lor . Cultura are o misiune propagandistică: orice altceva trebuie să fie eliminat, în numele rescrierii istoriei cu gândul la viitorul luminos.
