Fostul preşedinte american, Donald Trump, a devenit luni primul fost şef de stat chemat la bară să se apere sub jurământ, de peste 100 de ani, după unul dintre predecesorii săi, Theodore Roosevelt, în anul 1910.
Fostul preşedinte american, Donald Trump, a devenit luni primul fost şef de stat chemat la bară să se apere sub jurământ, de peste 100 de ani, după unul dintre predecesorii săi, Theodore Roosevelt, în anul 1910.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că aproximativ 200 de companii din industria românească vor beneficia de o reducere de 75% - 85%, privind plata certificatelor verzi.
Se scumpesc ţigările, sucurile şi băuturile alcoolice. Primele efecte ale măsurilor fiscale, care ar trebui să ducă la atingerea ţintei de deficit pe anul acesta, au început deja să se vadă.
Cine poate lua împrumuturi fără dobândă, de la primărie? Pentru proiectele cu finanţare nerambursabilă, pot fi acum acordate împrumuturi fără dobândă, de către autorităţile deliberative, către instituţiile subordonate. Până acum, acest lucru nu era posibil.
China a înregistrat primul său deficit trimestrial în investiții străine directe (ISD), conform datelor balanței de plăți, subliniind provocarea forţată indirect, de Beijing.
O lumină roşiatică, considerată de unii oameni de ştiinţă drept aurora boreală, a fost semnalată în Europa, adică în România, Slovacia, R. Moldova, Ucraina, Belarus sau Marea Britanie, dar şi în Kazahstan.
România este noua campioana mondială la minifotbal. Naţionala noastră a jucat finala cu echipa Kazahstanului. Românii şi kazahii au terminat în timpul regulamentar de joc la egalitate.
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, spune că agenţia de rating Moody's vine cu o nouă confirmare a faptului că Guvernul actual a luat măsurile necesare şi corecte, pentru combaterea efectelor crizelor recente.