700 de lei - vor fi unele burse de merit, la unii dintre elevii din Bucureşti, anunţă Primăria Sectorului 1. Dar există şi o condiţie pe care elevii trebuie să o îndeplinească pentru a primit aceste suplimente de burse de merit.
700 de lei - vor fi unele burse de merit, la unii dintre elevii din Bucureşti, anunţă Primăria Sectorului 1. Dar există şi o condiţie pe care elevii trebuie să o îndeplinească pentru a primit aceste suplimente de burse de merit.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, l-a împuternicit şef al Direcţiei Generale Anticorupţie pe Ovidiu Ciprian Antohe şi a mai făcut şi alte împuterniciri, printre care pentru funcţia de director al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.
Tinerii sub 21 de ani vor avea interzis să mai conducă bolizi de peste 100 de cai putere. Este conţinutul unei noi propuneri legislative existente la Senat, care ar urma să completeze Codul Rutier.
Încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii lor de familie vor tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, pentru a intra pe teritoriul Egiptului, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Prețul petrolului a scăzut cu peste 4%, până la cel mai redus nivel, de la sfârșitul lunii iulie. Datele economice mixte ale Chinei și creșterea exporturilor OPEC au atenuat temerile legate de piețele strâmtorate, pe măsură ce dolarul s-a întărit.
Sebastian Burduja, liderul PNL Sector 1, crede că PNL trebuie să aibă candidaţii săi proprii la Primăria Generală şi la primăriile de sectoare, pentru că este cel mai important partid de dreapta.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a demisionat din PUSL. Edilul spune că nu se mai regăsește în politica lui Dan Voiculescu.
Recesiunea Germaniei se profilează, pe măsură ce industria continuă să scadă. Producția industrială germană a scăzut mai mult decât se aștepta, în luna septembrie, trasă în jos de sectorul auto-cheie și indicând o recesiune iminentă în Zona Euro.