O femeie de 84 de ani a fost lovită mortal, joi, de o ambulanță, pe DN 71 Bucureşti - Târgovişte, Evenimentul s-a produs în localitatea Mircea-Vodă, județul Dâmbovița.
O femeie de 84 de ani a fost lovită mortal, joi, de o ambulanță, pe DN 71 Bucureşti - Târgovişte, Evenimentul s-a produs în localitatea Mircea-Vodă, județul Dâmbovița.
O explozie a avut loc într-un bloc din municipiul Galați, în urma căreia o femeie a fost grav rănită, iar ușile a încă șase locuințe au fost avariate.
O iluzie optică îți poate arăta ce vârstă mentală ai, cât de matur ai ajuns în gândire sau câtă inocență de copil ai păstrat în felul în care vezi lumea și te bucuri de ea. Trebuie doar să observi care e primul chip pe care-l vezi în imagine.
Singura Doamnă de voievod român care a ajuns soacra unui sultan era o femeie energică, hotărâtă, care și-a folosit inteligența pentru binele familiei și al copiilor săi. A devenit simbolul unei persoane care calcă pete cadavre, dar, în fond, a fost o mamă care și-a apărat copiii.
Un nou spital de oncologie a fost inaugurat, miercuri, în Arad, în prezența autorităților județene și a vicepremierului Cătălin Predoiu. Investiția s-a ridicat la 16 milioane de lei
Mai multe spitale din București vor asigura asistența medicală de urgență în zilele de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și 1 decembrie, de Ziua Națională a României.
Prima Zi Națională a României este mai veche de 160 de ani. Chiar dacă a rămas ca sărbătoare națională, ea a devenit mai degrabă prilej de bucurie pentru ziua liberă ce se acordă anual, prin lege. Dar care a fost drumul prin istorie al Zilei Naționale, până la cea de 1 Decembrie?
400 de milioane de euro au fost investite în digitalizarea sistemului de sănătate din România, în ultimele 12 luni, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Alexandru Rogobete.