Beatrice Mahler, directorul Institutului Marius Nasta, a explicat miercuri că „cel mai îngrijorător în acest moment este numărul de cazuri severe”.
Beatrice Mahler, directorul Institutului Marius Nasta, a explicat miercuri că „cel mai îngrijorător în acest moment este numărul de cazuri severe”.
Diaporama este un montaj fotografic sonorizat, în cadrul căruia sunt proiectate cu acompaniament muzical o suită de diapozitive.
Purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile deschise din Dej, județul Cluj, de miercuri.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava mai avea miercuri doar 33 de paturi, în total, pentru pacienţii cu COVID-19.
Parlamentul italian a aprobat miercuri prelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021.
Prim vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat miercuri programul de guvernare al formaţiunii pe perioada 2021 - 2024, precizând că acesta a fost discutat cu sindicatele şi cu patronatele şi "are în centrul său siguranţa locurilor de muncă".
Asociația Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările care se efectuează pe Centura București, arată că șantierul de la podul Domnești avansează extrem de greu.”
514 de noi infectări au fost înregistrate în București în ultimele 24 de ore. Capitala a ajuns la un număr total de peste 20.000 de persoane bolnave. O situație gravă se întâlnește la Iași, orașul de pe locul al doilea.