Premiul Nobel pentru Chimie 2020: Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 07.10.2020 - 17:05

Cercetătoarele Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna au fost recompensate miercuri cu Premiul Nobel pentru Chimie pe anul 2020, potrivit unui anunţ făcut de Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.

SHARE

Cele două laureate din acest an au fost premiate pentru „dezvoltarea unei metode de editare a genomului", a precizat Goran K. Hansson, secretarul general al instituţiei suedeze.

Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna au inventat unul dintre cele mai precise instrumente folosite în cadrul tehnologiei de editare a genelor: foarfeca genetică CRISPR/Cas9.

Folosind această tehnică, oamenii de ştiinţă pot să modifice ADN-ul animalelor, plantelor şi microorganismelor cu o precizie extrem de mare. Această tehnologie a avut un impact revoluţionar asupra ştiinţelor vieţii, contribuind la dezvoltarea unor noi terapii împotriva cancerului şi ar putea duce la realizarea unui deziderat mai vechi al comunităţii medicale: vindecarea bolile moştenite.

Oamenii de ştiinţă trebuie să modifice genele din celule dacă vor să descopere felul în care funcţionează mecanismele interne ale vieţii. Această procedură era în trecut mare consumatoare de timp, dificilă şi, uneori, chiar imposibil de realizat. Dar, folosind foarfeca genetică CRISPR/Cas9, modificarea codului vieţii pe parcursul a doar câtorva săptămâni este de acum înainte posibilă, potrivit TVR.

„Există o putere uriaşă în acest instrument genetic, care ne influenţează pe toţi. Nu doar că el a revoluţionat ştiinţa de bază, ci a generat şi culturi inovatoare şi va duce la obţinerea unor noi tratamente medicale revoluţionare", a declarat Claes Gustafsson, preşedintele Comitetului Nobel pentru chimie.

Emmanuelle Charpentier şi-a publicat studiul ce viza această descoperire în 2011. În acelaşi an, cercetătoarea franceză a început o colaborare cu Jennifer Doudna, o experimentată biochimistă care deţinea cunoştinţe vaste despre ARN. Împreună, cele două cercetătoare au reuşit să recreeze foarfecele genetic al acelei bacterii într-o eprubetă şi au simplificat componentele moleculare ale foarfecii, pentru ca aceasta să fie mai uşor de folosit.

După ce Emmanuelle Charpentier şi Jennifer Doudna au descoperit foarfeca genetică CRISPR/Cas9 în 2012, folosirea acestui instrument a cunoscut o evoluţie explozivă.

Instrumentul creat de cele două cercetătoare a contribuit la multe descoperiri importante făcute în domeniul cercetărilor fundamentale, iar experţii în plante au reuşit să obţină culturi care rezistă la mucegai, insecte dăunătoare şi secetă.

În medicină, studii clinice vizând noi terapii dezvoltate împotriva cancerului sunt în curs de desfăşurare, iar visul medicilor de a vindeca bolile moştenite este pe cale să se împlinească. Această foarfecă genetică a condus ştiinţele vieţii spre o nouă epocă şi, din mai multe puncte de vedere, a adus omenirii un beneficiu uriaş.

În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii precedenţi.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.