Septembrie 2020, cea mai caldă lună septembrie înregistrată în perioada modernă

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 07.10.2020 - 14:49
Fotografie creată de Fabio Partenheimer, de la Pexels
Fotografie creată de Fabio Partenheimer, de la Pexels

SHARE

Septembrie 2020 a fost cea mai caldă lună septembrie înregistrată în lume de la debutul măsurătorilor meteorologice, potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, care evocă posibilitatea ca 2020 să detroneze 2016 de pe primul loc în clasamentul celor mai calzi ani înregistraţi vreodată în epoca modernă, informează AFP și CNN.

Perioada de 12 luni cuprinsă între octombrie 2019 şi septembrie 2020 a avut o temperatură medie cu 1,28 grade Celsius peste temperaturile medii din era preindustrială.

În contextul în care ultimii cinci ani au fost deja cei mai calzi înregistraţi vreodată în perioada modernă, cifra anunţată apropie periculos de mult planeta Terra de plafonul fixat prin Acordul pentru climă de la Paris.

Acest pact, semnat în 2015 de circa 200 de state care s-au angajat să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră, vizează limitarea creşterii temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius - sau în cel mai rău caz cu cel mult 2 grade Celsius - în raport cu era preindustrială pentru a limita impactul devastator al furtunilor, secetelor şi valurilor de caniculă.

În condiţiile în care planeta noastră s-a încălzit deja cu peste 1 grad Celsius, temperatura sa medie creşte în continuare, în medie, cu 0,2 grade Celsius per deceniu de la sfârşitul anilor 1970, au dezvăluit administratorii programului Copernicus în bilanţul lor climatic lunar. Iar anul 2020 nu riscă să inverseze această tendinţă, având deja lunile ianuarie, mai şi iunie cele mai calde măsurate vreodată în epoca modernă, scrie Hotnews.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te