Statele membre NATO şi-au anunţat joi sprijinul faţă de decizia Washingtonului de a sancţiona financiar Rusia şi de a expulza zece diplomaţi ruşi, transmite AFP.
Statele membre NATO şi-au anunţat joi sprijinul faţă de decizia Washingtonului de a sancţiona financiar Rusia şi de a expulza zece diplomaţi ruşi, transmite AFP.
Ministerul Sănătății a realizat o nouă actualizare a listei naționale a experților medicali, la trei luni după precedenta modificare, însă lista actualizată cuprinde și numerele de telefon mobil ale medicilor din mai multe județe, trecute din greșeală.
La cei 80 de ani, Gheorghe Zamfir se declară împlinit și fericit. Viața marelui naist se desfășoară într-un mod firesc, dar plăcut, alături de soția sa.
Pe una din cele mai întârziate autostrăzi din România, constructorul a venit cu specialiști de acasă pentru a recupera.
Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, retragerea moţiunii simple depuse împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţinând că această moţiune şi-a produs efectele şi ministrul a fost demis.
Coaliţia trebuie să meargă mai departe, pentru că şi-a asumat responsabilitatea pentru toată ţara, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR.
Una din cele mai scumpe lucrări de infrastructură riscă să rămână izolată. Podul peste Dunăre nu va fi legat de restul țării cu un drum de mare viteză.
Jandarmeria Română confirmă efectuarea unor percheziţii ale procurorilor la mai multe sedii, în legătură cu organizarea unui concurs de trecere în corpul ofiţerilor.