FOTO&VIDEO Podul de la Brăila, deschis în 2023 și izolat. Căile rapide de acces spre el, uitate

DE Alex Darvari | Actualizat: 13.04.2021 - 13:39
Podul Brăila – Galați, deschis în 2023/ https://www.facebook.com/PodBraila
Podul Brăila – Galați, deschis în 2023/ https://www.facebook.com/PodBraila

Una din cele mai scumpe lucrări de infrastructură riscă să rămână izolată. Podul peste Dunăre nu va fi legat de restul țării cu un drum de mare viteză.

SHARE

 

Citește și: VIDEO Autostrada București: avans de 6% pe 16 kilometri. Pe 86 km se stă. Inaugurări, după 2023

Podul care face legătura între Brăila și Măcin va costa 2,5 miliarde de lei, iar lucrările se desfășoară în ritm alert. El este al treilea ca mărime din Europa și ar trebui finalizat peste doi ani. Celelate proiecte de infrastructură care  ar facilita accesul spre pod nu există.

Podul de la Brăila, deschis în 2023, dar izolat

Drumurile de legătură de la pod spre Brăila, Jijila şi Măcin ce totalizează peste 20 de km nu sunt autorizate nici până astăzi, deşi contractul este semnat din ianuarie 2018. 

„Drumurile de legătură de la pod spre Brăila, Jijila şi Măcin, care totalizează peste 20 de km, nu sunt autorizate nici până astăzi, deşi contractul este semnat din ianuarie 2018. Decizia de expropriere pentru exproprierile suplimentare încă nu a fost emisă, iar procedura de revizuire a acordului de mediu se prelungeşte nepermis de mult. Autorizarea lucrărilor în această toamnă ar fi permis la limită finalizarea drumurilor în acelaşi timp cu podul, în condiţiile actuale, autorizarea lucrărilor abia la primăvară va împinge finalizarea lucrărilor de drum în anul 2023 şi transformarea podului într-un muzeu de 2 miliarde de lei. Solicităm Guvernului, prin toate instituţiile abilitate din subordine, să deblocheze situaţia autorizaţiei de construire pentru drumurile de legătură în cel mai scurt timp", a transmis public Asociaţia Pro Infrastructura pe contul său de Facebook.

Altfel, potrivit documentelor de la CNAIR, drumul expres Brăila – Tulcea (lot 1) se află în stadiu zero. Are 13 kilometri, ar costa 500 de milioane și ar trebui deschis o data cu podul în 2023. Ceea ce este o utopie.

Ponta a vrut să lege Brăila de Kiev

Fostul premier a promis că va face un drum de mare viteză care să lege Galați și Brăila de Autostrada care ar fi legat Capitala de Ucraina. Niciun proiect nu s-a realizat.

Ponta a ajuns cu promisiunile din „Programul de guvernare al PSD 2013 – 2016” în Rusia și Ucraina.

Astfel, la capitolul „Turism, IMM și mediul de afaceri”, fostul guvern Ponta a menționat o propunere pentru a îmbunătăți „Turismul în Delta Dunării”. Iar aici Ponta a propus, printre altele, realizarea unui:

„Drum Expres care sa lege judetul Tulcea de Coridorul IX de transport care leagă orașele București de Kiev și Moscova prin orașul Focșani – Galați – Brăila – Tulcea - Constanța de autostrada A2 și conexiunea cu accesul și tranzitul rutier de marfuri si persoane către sudul şi nordul Europei”.

Exprimarea este foarte alambicată. Ne dăm cu greu seama dacă Ponta voia să aducă ucrainieni și ruși să facă turism în Deltă sau pe români să-i trimită la shopping în Kiev și Moscova.
 

Citește și: Victor Ponta a vrut să construiască un Drum Expres care să ne ducă mai repede la Kiev și Moscova

Care sunt cifrele Podului

„ CNAIR în calitate de Beneficiar, a semnat în data de  29.05.2019, Contractul de Finanțare nr. 37 pentru Proiectul „Pod suspendat peste Dunăre, în zona Brăila”, finanțat prin  Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară AP 2. Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Obiectivul Specific 2.1 Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T.

 Localizarea proiectului: Județele Brăila și Tulcea

Scopul și obiectivele generale ale proiectului:

Țintele principale ale proiectului sunt realizarea unui pod rutier suspendat peste Dunăre în zona Brăila, cu 4 benzi de circulație. Realizarea podului suspendat are o importanță locală prin realizarea conexiunii  între județele Brăila și Tulcea cât și o importanță internațională prin realizarea conexiunii Regiunii Sud-Est cu coridorul trans-European IV și coridorul pan-European IX.

 

Obiectivele specifice ale proiectului:

1. Construcția podului peste fluviul Dunărea în zona Brăila, cu o lungime de 1.974,30 m;

2. Construcția de drumuri între Brăila și Jijila, cu o lungime de 19,05 km de 2X2;

3. Construcția unui drum de legătură cu localitatea Măcin, cu o lungime de 4,350km de 2x1”

Valoarea totală a proiectului: 2.571.925.790,17 lei

Valoarea cofinanțării asigurate de UE: 1.696.947.366,29 lei

Valoarea finanțării naționale: 299.461.299,92 lei”.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te