Forțele americane au efectuat joi o patrulă în vehicule blindate la granița dintre Siria și Turcia, primul astfel de exercițiu de la decizia SUA de a se retrage din nord-estul Siriei.
Forțele americane au efectuat joi o patrulă în vehicule blindate la granița dintre Siria și Turcia, primul astfel de exercițiu de la decizia SUA de a se retrage din nord-estul Siriei.
Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a votat joi pentru faza publică a procedurii de destituire a președintelui Donald Trump.
Saad Hariri și-a anunțat demisia într-un discurs televizat, după ce o bandă loială grupurilor șiite a atacat și distrus tabăra de protest înființată de manifestanți la Beirut.
Un oficial de securitate națională al Casei Albe a ascultat convorbirea lui Donald Trump cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și depune mărturie că președintele american a cerut cercetarea rivalului său politic, Joe Biden, și a fiului acestuia.
Poliția care investighează moartea a 39 de persoane într-un TIR din Grays, Essex, crede că este vorba de aceeași rețea care de peste 20 de ani aduce chinezi în Marea Britanie, una dintre rute trecând și prin România, informează Daily Mail.
Israelul își întărește apărarea și se pregătește pentru o lovitură preventivă asupra Iranului pe fondul temerilor că Teheranul plănuiește un atac de pe poziții aflate pe teritoriul Siriei și Irakului, a informat Radio Armata.
Premierul Benjamin Netanyahu l-a informat luni pe președintele Reuven Rivlin că îi întoarce mandatul pe care l-a primit pentru a forma un guvern, întrucât nu a putut face acest lucru.
Într-un discurs adresat către națiune Premierul Saad Hariri a dat Guvernului de unitate națională un ultimatum de 72 de ore pentru a aproba și sprijinni „reformele economice convingătoare” pe fondul escaladării protestelor antiguvernamentale.