ISIS are deja un nou lider, un fost ofițer al lui Saddam Hussein, care „va aduce haosul în Occident”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 28.10.2019 - 22:02

Operațiunile Delta Force în Siria au dus la decesul liderului grupului ISIS, Abu Bakar al-Baghdadi, al purtătorului de cuvânt, Abu al-Hassan al-Muhajir, precum și a altor apropiați din conducerea organizației, dar gruparea a desemnat deja un succesor, informează Newsweek.

SHARE

Abdullah Qardash, uneori scris Kardesh și cunoscut și sub numele de Hajji Abdullah al-Afari, a fost numit de Baghdadi în august pentru a conduce „afacerile musulmane”, într-o declarație cu circulație largă, atribuită site-ului oficial al ISIS, Amaq, dar nu s-a insistat prea mult în public asupra acestui fapt.

Deși se știe puțin despre fostul ofițer militar irakian care a fost cândva sub conducerea lui Saddam Hussein, un ofițer de informații zonal, care a cerut să i se păstreze anonimatul, a declarat pentru Newsweek că Qardash ar fi preluat deja conducerea, Baghdadi având mai mult un rol simbolic în organizație.

„Baghdadi era doar de fațadă. Nu a mai fost implicat în operațiunile de zi cu zi”, a declarat ofițerul de informații pentru Newsweek. „Tot ceea ce făcea Baghdadi era să apună „da”, „nu”, „nu planificăm”.

Și, în timp ce noul șef și-a format deja nucleul de conducere, asupra lui Baghdadi planează o suspiciune, pe care nimeni nu o poate clarifica, anume de ce liderul ISIS a preferat să se ascundă adânc pe teritoriul rival, localitatea Barisha fiind sub controlul grupului jihadist Hayat Tahrir al-Sham, condus de fostul asociat, pentru scurt timp, al lui Baghdadi, Abu Mohammed al-Jolani.

Deși Jolani a declarat că are un acord cu Baghdadi, a continuat să construiască filiala Al-Qaida din Siria, Frontul Nusra.

Forțele ambelor grupări jihadiste s-au confruntat deseori, limitându-și sever libertatea de mișcare în cele două națiuni pe care voiau să le controleze, Irak și Siria.

De aceea este de neînțeles prezența liderul în aceea regiune, în timp ce serviciile secrete internaționale ofereau rapoarte contradictorii cu privire la soarta și locul unde se află în ultimii ani, de multe ori plasându-l în regiunea Jazeera din nord-estul Siriei și în estul Irakului, susținându-se că aceasta era în imposibilitate de a conduce ISIS din cauza rănilor suferite tot într-un atac aerian american. Când, de altfel, s-a susținut că a murit.

De șapte ori s-a anunțat moartea liderului ISIS, înainte ca președintele american să susțină în mod explicit că acesta chiar a fost ucis, pe bază de probe ADN prelevate din rămășițele corpului găsit în tunelul de sub locuința unde se ascundea în Barisha.

Rămășițele liderului ISIS au fost transportate la baza militară americană Ein Al Assad din Irak, a informat duminică rețeaua de televiziune rusă RT în limba arabă, care a raportat că gruparea jihadistă Jabhat al-Nusra, rivală ISIS, a asediat zona în timpul operațiunii.

„Vor lovi Siria, Irakul, Europa și cu siguranță Statele Unite”, a declarat ofițerul regional pentru Newsweek. „Ați lovit un gigant adormit, se va trezi și va provoca haos imprevizibil și va face ravagii asupra civililor occidentali.”

Un fost ofițer al serviciilor de informații din SUA a susținut, însă, pentru Newsweek, că moartea lui Baghdadi poate avea un efect substanțial asupra capacității de a acționa a grupului.

„Liderul contează”, a spus acesta. „Mergem după lideri, pentru că ei iau deciziile”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te