EXCLUSIV Armand cere cetățenilor să îi „denunțe" pe cei care parchează ilegal. A făcut 135 de locuri

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 17.10.2022 - 11:13
Ridicare mașini parcate ilegal în Sectorul 1. /Foto: Clotilde Armand
Ridicare mașini parcate ilegal în Sectorul 1. /Foto: Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a demarat „lupta” împotriva șoferilor care parchează ilegal în aprilie 2022 și a anunțat că în șase luni au fost ridicate peste 700 de autovehicule. Din septembrie 2020 până în prezent Primăria S1 a amenajat doar 135 de locuri de parcare.

SHARE

„Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe carosabil/trotuar este singura măsură eficientă pentru a ne proteja în fața nesimțirii. Bucureștiul este sat fără câini sau când integritatea sau viața ne sunt puse în pericol de șoferi inconștienți, pentru că reduc vizibilitatea atunci când parchează haotic în intersecții.

Este revoltător să vezi cum persoane în vârstă sau copii fac slalom printre mașinile parcate una lângă alta pe trotuar, când intrările în spitale sau unitătile de învățământ sunt blocate de vehicule parcate de conducătorii auto, în dispreț față de lege și față de bunul simț, când spațiile verzi sunt distruse de bolizii celor care cred că sunt mai presus de lege.

Citește și: VIDEO Miliardarul american care face 4 milioane $ profit la Iași. 3.200 români lucrează pentru el

Începând cu luna aprilie 2022, când consilierii locali PNL și PSD, după nenumărate tergiversări, au votat bugetul local, am demarat în Sectorul 1 activitatea de ridicare a vehiculelor parcate neregulamentar. La șase luni de la începerea acestei acțiuni, eforturile colegilor de la Administrația Domeniului Public și a celor de la Poliția Locală încep să se vadă. În această perioadă au fost ridicate de pe domeniul public aproape 700 vehicule parcate neregulamentar, iar prezenta în stradă a polițiștilor locali a început să-I descurajeze pe cei tentați să-și lase mașina în locuri nepermise.

În acest demers am nevoie și de sprijinul cetățenilor Sectorului 1 cu spirit civic și care își doresc ca viața în comunitatea noastră să fie bazată pe respectarea regulilor și în modul în care ne parcăm mașina. De aceea, fac un apel la membrii comunității locale să ne semnaleze la numărul de telefon 021/9540, apelabil 24 de ore din 24, orice autoturism parcat în disprețul legii.

Continuăm să facem ordine în modul în care se parchează în Sectorul 1!”, a anunțat Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Mesajul găsit de un șofer de Range Rover care a parcat pe trotuar. „Îți rup ștergătoarele”

EXCLUSIV De la începutul mandatului lui Clotilde Armand, în Sectorul 1, primăria a amenajat doar 135 de noi locuri de parcare

În urma unei solicitări Newsweek cu privire la numărul de locuri de parcare construite în Sectorul 1 în ultimii doi ani, de la începutul mandatului primarului Clotilde Armand și până în prezent, Primăria Sector 1 și ADP Sector 1 au răspuns câte locuri de parcare au fost amenajate în această perioadă, ocolind termenul „construit”, ce nu presupune doar marcarea cu vopsea a unor locuri pe asfalt, ci indentificarea de noi spații pentru locuri de parcare și efectuarea de lucrări de construcție specifice, cum ar fi nivelare, terasament, betonare sau asfaltare. 

Conform răspunsului primit de Newsweek de la Primăria Sector 1 și ADP Sector 1, „ Numărul locurilor de parcare de reședință amenajate pe raza Sectorului 1, începând din luna septembrie 2020 până în prezent, este de 135 (dintre care 77 pentru persoane cu dizabilități). Menționăm faptul că nu au fost amenajate parcări de reședință prin achiziționare de terenuri.  

Până la sfârșitul anului 2022 vor fi amenajate 73 de locuri noi de parcare de reședință prin construcția de parcări automatizate pe structură metalică. Aceste parcări se află în faza de proiectare și vor fi amplasate în următoarele zone: Bulevardul Ion Mihalache, Bulevardul Ficusului, Strada Elena Caragiani, Strada Smaranda Brăescu, Strada Ștefan Burileanu și Strada Aviator Alexandru Șerbănescu.  

Totodată, se vor amenaja și 14 locuri de parcare de reședință noi în zona străzii Siriului.    

În plus, pentru a veni în sprijinul cetățenilor din această zonă administrativă, Administrația Domeniului Public Sector 1 se află în proces de identificare de spații/terenuri ce pot fi transformate în noi locuri de parcare. Creșterea numărului parcărilor de reședință va avea ca efect decongestionarea zonelor aglomerate și evitarea parcării autoturismelor neregulamentar”. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te