VIDEO Faimosul Porsche 935 Moby Dick reînvie cu 700 CP

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 29.09.2018 - 09:22

Porsche se joacă cu sentimentele împătimiților de curse recreând faimosul Moby Dick care a câștigat Cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1979. Noul 935 nu este omologat de stradă, va fi produs în doar 77 de exemplare și va avea un preț de 701.948 de euro.

SHARE

Moby Dick-ul secolului XXI este construit pe platforma noului Porsche 911 GT2 RS, ceea ce înseamnă că este animat de un motor twin-turbo cu șase cilindri opuși, care dezvoltă 700 de cai putere, cuplat la o cutie de viteze automată PDK, cu dublu-ambreiaj și șapte trepte. 

Bordul digital vine de la Cosworth, pilotul poate modifica din mers setările ABS-ului, inclusiv dezactivarea acestuia, volanul este luat direct de la 911-le GT3 R de curse, iar scaunul pasagerului este opțional. Bineînțeles, din meniu nu lipsesc roll-cage-ul și centurile în șase puncte. Singura concesie față de o mașină de curse este doatarea noului 935 cu sistem de aer condiționat. 

”Fuselajul” din fibră de carbon al noului Moby Dick preia liniile originalului și este mai lung cu 30 de centimetri față de un GT2 RS. Iar Porsche a avut grijă ca până și design-ul jantelor să trezească amintiri. Dacă aveți vreun gând, comenzile se vor deschide în iunie 2019, iar fiecare fericit proprietar va beneficia de un training pentru a putea  scoate totul din mașină.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te